Voi cu Voicu. Satul din România în care s-a arătat Fecioara Maria

de D.G.    |    16 Iun 2018   •   21:40
Voi cu Voicu. Satul din România în care s-a arătat Fecioara Maria foto: Pixabay.com

Apariţiile Fecioarei Maria, numite şi marianice, sunt întâmplări descrise ca iviri de factură supranaturală ale Fecioarei Maria care se arată unei persoane sau mai multora, o singură dată sau de mai multe ori de-a lungul unei perioade de timp, rămase în istorie după numele locului în care acestea au fost menţionate, după chipul sub care apare Fecioara, sau după mesajul pe care îl transmite, unele finalizate să spunem instituţional şi marcate ca atare de biserică – Medjugorie, Fatima, Lourdes, altele rămase mai mult la stadiul de legendă, dar care sunt tratate de credincioşi ca fiind momente prielnice de reînnoire a credinței şi prilej de pelerinaj la acele locuri.

Și în România au avut loc apariții ale Maicii Domnului. La 17 iulie 1995, s-a arătat Rozaliei Marin (Rózsika Marián) din Seuca, un sătuc aproape de Târnăveni. Aici locuiesc ortodocși, catolici, unitarieni și protestanți.

Rozalia avea atunci 33 de ani și orbise recent când Fecioara i-a vorbit pentru prima oară. Din anul 2001, la viziunile femeii au luat parte mii de oameni. S-au repetat anual la aceeași dată până la 27 iunie 2011 când Rozalia a trecut la Domnul.

În urma ei au rămas o fântână cu puteri vindecătoare și mesajele Precuratei.

Detalii, în materialul prezentat, sâmbătă, de Mirela Voicu, în emisiunea "Voi cu voicu":

Informațiile despre aparițiile Fecioarei Maria, au fost comentate, la "Voi cu Voicu", de părintele Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice:

Parteneri
x close