Antena 3 CNN Actualitate Vreme extremă în România. Directorul ANM anunță fenomene severe

Vreme extremă în România. Directorul ANM anunță fenomene severe

S.T.
1 minut de citit Publicat la 21:41 24 Iul 2018 Modificat la 21:41 24 Iul 2018
o_1cj6phdni1e3g1vav1qmonv21gmbd.jpg
Foto: Pixabay.com

Vreme extremă în România. „De la începutul anului sunt aproape 3.000 de mesaje de vreme severă imediată”, a spus directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, la Antena 3.

„Numai în luna iunie 1.296 de mesaje, iar în iulie, până în prezent, sunt 691. În 2011, ANM emitea doar 1.796 de mesaje de vreme severă imediată. S-au schimbat lucrurile foarte mult. Din 2000 și până în prezent s-au înregistrat cei mai călduroși ani”, a mai spus Elena Mateescu.

Potrivit directorului ANM, în luna august vom avea caniculă și ploi.

„Luna august va fi cu vreme caldă, dar și cu perioade de instabilitate(...). Luna august e în general stabilă în privința precipitațiilor, dar nu excludem să avem ploi de vară”, a precizat Elena Mateescu.

Capitala şi alte 23 de judeţe din jumătatea de est a ţării, centru şi vest se află sub Cod galben de ploi şi vijelii până miercuri seara.

Potrivit meteorologilor, îndeosebi în regiunile estice, sud-estice şi în toate zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse local torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

De asemenea, pentru judeţele Constanţa şi Tulcea a fost emisă o avertizare Cod portocaliu, valabilă până miercuri, la ora 21:00. Astfel, în Dobrogea, vor fi intervale de timp în care va ploua abundent şi se vor acumula local cantităţi de apă de 40 - 50 l/mp şi, izolat, 70 - 80 l/mp.

×
x close