Vremea rea a făcut dezastru în mai multe orașe din România. Municipiul Vaslui a fost paralizat de furtuna extrem de puternică care a izbucnit din senin: acoperișurile de la două blocuri au fost luate de vânt, mai mulți copaci au fost smulși de la rădăcină, iar un adăpost pentru animale a fost aruncat la peste 50 de metri distanță. Acoperișul unui bloc a fost smuls de vânt și în Sibiu, iar în Brașov mai multe străzi au fost inundate.
Furtuna extrem de puternică a izbucnit din senin în orașul Vaslui. Acoperișurile de la două blocuri au fost luate pe sus de vânt. Mai mulți copaci au fost smulși din rădăcină, iar doi dintre ei au căzut peste mașinile parcate în zonă.
În fața gării orașului, brazii au fost smulși din rădăcină și purtați de vânt.
De asemenea, un adăpost pentru animale de la o fermă de animale din Moara Grecilor a fost fost aruncat la peste 50 de metri distanță.
Timp de minute bune a căzut și grindină de dimensiuni mici.
Traficul a fost blocat timp de aproape 60 de minute, după ce sistemul de canalizare a cedat și apa a refulat pe șosele.
Străzi inundate în Brașov
A plouat puternic și în Brașov, iar mai multe străzi au fost inundate.
Vijelia a pus la pământ arbori, a avariat autoturisme și a inundat mai multe garaje în Brașov și în Sânpetru, potrivit bizbrasov.ro.
ISU Brașov a anunțat că intervine în mai multe zone:
- Strada Tudor Vladimirescu, municipiul Brașov – un brad a căzut peste un autoturism. Nu sunt înregistrate victime. La fața locului se deplasează un echipaj de intervenție cu o autospecială de stingere;
- Strada Aurel Vlaicu, municipiul Brașov – un brad a căzut pe partea carosabilă. Nu sunt înregistrate victime. La fața locului se deplasează un echipaj de intervenție cu o autospecială de stingere;
- Strada Temeliei, municipiul Brașov – intervenim pentru evacuarea apei în urma inundării unor garaje. La fața locului se deplasează un echipaj de intervenție cu o autospecială de stingere;
- Localitatea Sânpetru – intervenim pentru îndepărtarea unor copaci căzuți în urma fenomenelor meteorologice. La fața locului se deplasează un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere;
„Recomandăm cetățenilor să evite deplasările pe durata manifestării fenomenelor severe, să nu se adăpostească în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare și să evite zonele inundate sau în care există pericolul căderii unor elemente”, a transmis ISU Brașov.
Acoperiș smuls de vânt în Sibiu
Acoperișul unui bloc de pe strada Valea Aurie din orașul Sibiu a fost smuls de vântul puternic, vineri după-amiază, și s-a prăbușit peste mai multe mașini parcate. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu au precizat că nu fost înregistrate victime, dar cinci mașini sunt avariate, relatează Agerpres.
În timp ce în alte părți ale Sibiului tuna și ploua ușor, în cartierul Valea Aurie rafalele puternice de vânt au smuls acoperișul unui bloc. Totul s-a întâmplat în jurul orei 17:50, potrivit site-ului local Ora de Sibiu.
Traficul în zonă a fost blocat.
La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj SMURD şi o autospecială de primă intervenţie.
Pompierii ISU Sibiu au demontat elementele de acoperiș rămase instabile și au intervenit pentru degajarea carosabilului și a trotuarului, astfel încât zona să fie pusă în siguranță.
În mai multe localități din județul Sibiu - Șeica Mare, Roșia, Slimnic, Șura Mare, Nocrich, Vurpăr, Alțina, Mihăileni - este în vigoare un Cod portocaliu de averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.