Antena 3 CNN Actualitate Rușii se joacă iar de-a războiul. Moscova și aliații săi simulează în Belarus un conflict armat cu NATO

Rușii se joacă iar de-a războiul. Moscova și aliații săi simulează în Belarus un conflict armat cu NATO

Zapad 2021, exercițiul în care Rusia și alte nouă state angrenează sute de mii de militari, începe vineri și urmează un scenariu în care forțele occidentale sunt înfrânte în trei zile, relatează presa internațională.

Rușii se joacă iar de-a războiul. Moscova și aliații săi simulează în Belarus un conflict armat cu NATO
Sursa foto: Youtube
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Sep 2021   •   12:25

Potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării, "la exercițiile strategice ruso-belaruse Zapad-2021 vor participa circa 200 de mii de militari ai Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) și ai Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (CSO)."

Sursa citată arată că exercițiile vor dura până pe 16 septembrie și vor avea loc în nouă poligoane din Rusia şi cinci din Belarus.

La Zapad 2021 mai participă, pe lângă ruşi şi belaruși, militari din Serbia dar și din șapte țări asiatice: Armenia, Kazahstan, Tadjikistan, India, Kîrgîzstan, Mongolia şi Sri Lanka.

În cadrul exercițiilor vor fi angrenate peste 80 de avioane și elicoptere, aproape 300 de tancuri, alte sute de lansatoare de rachete multiple și mortiere si până la 15 nave.

Cea mai agresivă și spectaculoasă parte a operațiunilor se va desfășura în Belarus, unde sunt mobilizați aproape 13 mii de oameni, 30 de avioane si elicoptere şi până la 350 de unități de tehnică militară.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Rușii, îngrijorați de o intervenție NATO într-un stat satelit al Moscovei, precum Belarus

Belarusul a prezentat încă din august un scenariu amănunțit al exercițiului care se va desfășura în această țară.

În primele trei zile se va simula o intervenție NATO în Belarus, respinsă de către forțele locale ajutate de cele ruse.

A doua fază corespunde unei acțiuni combinate inter-arme prin care Rusia reușește să stabilizeze situația în zonă.

Analiștii militari spun că partea de exerciții desfășurată în cele 9 poligoane din Rusia are scopul transmiterii către Occident a mesajului că Moscova poate articula o alianță militară pe măsura NATO.

Michael Kofman, analist militar american şi expert în spațiul rusesc, a remarcat că militarii Moscovei se vor afla acum în Belarus mult mai aproape de granița NATO din  Polonia, comparativ cu manevrele din 2017.

Kofman arată că înaltul comandament al armatei ruse e îngrijorat de așă-numita strategie a "calului troian", atribuită NATO: o țară este mai întâi destabilizată prin metode indirecte şi neconvenționale, după care forțele sale armate sunt paralizate în urma unor atacuri militare convenționale, concomitent cu lovituri aeriene asupra infrastructurii, ceea ce ar asigura o victorie rapidă.

Prin manevrele de la Zapad 2021, rușii și-au propus să demonstreze Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice că nu pot obține o victorie decisivă și rapidă și că, probabil, se va ajunge la un război de uzură, care ar însemna pierderi de vieți omenești și costuri economice enorme, crede analistul militar american.

Rusia, jocuri de război masive în departamentele cardinale, odată la patru ani

Zapad, care înseamnă  "vest" în limba rusă, testează capacitatea de luptă a comandamentului Districtului militar Vest, acel segment al armatei ruse care s-ar afla în prima linie de contact într-un prezumtiv conflict militar convențional cu NATO.

Armata Roşie organizează anual ample manevre militare ale căror denumiri corespund cu principalele districte militare: Zapad (Vest), Vostok (Est), Ţentr (Centru) şi Kavkaz (Caucaz/Sud).

Astfel, la patru ani, militarilor dintr-un district principal le vine rândul la organizarea unui joc de război în care inamicul este NATO.

Istoria recentă a arătat că invazia Georgiei din 2008 a fost precedată de manevrele militare Caucasus Frontier.

În 2014, când a fost anexată Crimeea, mișcările de trupe au fost mascate, și ele, sub pretextul unor exerciții militare.

×
Subiecte în articol: Zapad 2021 NATO Belarus
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close