Antena 3 CNN Actualitate Zeci de lucrări de la bacalaureat sunt identice

Zeci de lucrări de la bacalaureat sunt identice

Zeci de lucrări de la bacalaureat sunt identice
28 Iun 2008   •   15:03

Zeci de lucrări la proba scrisă de limba şi literatura română sunt identice, copiate din cărţi cu rezolvări. Problema a fost reclamată de un profesor care a refuzat să noteze lucările respective. Preşedintele Comisiei de Bacalaureat a Inspectoratului Şcolar Bucureşti a declarat că se va face o anchetă iar, dacă frauda se confirmă, cazul va fi predat procuraturii.

Gheorghe Rădulescu, preşedintele Agenţiei de Evaluare şi Asigurare a Calităţii Educaţiei a fost membru în comisia 128 de corectare a lucrărilor de bacalaureat din Capitală. Din cele 59 de lucrări pe care le-a corectat, peste jumătate erau identice. Rădulescu susţine că fenomenul este întâlnit în mai multe centre de examinare din ţară.

Reprezentanţii inspectoratului şcolar Bucureşti spun că elevii care au lucrări identice nu riscă nicio sancţiune. Cei sancţionaţi ar pute fi însă profesorii care au asistat elevii în sălile de examen unde se constată că au existat nereguli. Până atunci însă, notarea tezelor va continua conform planului.

Antena 3

×
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close