Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Ion Cristoiu: Iohannis, miză personală în alegerile de duminică. Vrea să schimbe Constituţia pentru a fi preşedinte şi după 2024

Ion Cristoiu: Iohannis, miză personală în alegerile de duminică. Vrea să schimbe Constituţia pentru a fi preşedinte şi după 2024

Preşedintele Klaus Iohannis are un interes personal în reformarea Constituţiei: transformarea României în republică prezidenţială şi renunţarea la limita de două mandate prezidenţiale. Surpinzătoarea ipoteză a fost exprimată joi noaptea, la Sinteza Zilei, de comentatorul politic Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: Iohannis, miză personală în alegerile de duminică. Vrea să schimbe Constituţia pentru a fi preşedinte şi după 2024
de Georgiana Adam    |    03 Dec 2020   •   23:48

Acest obiectiv personal al lui Klaus Iohannis explică implicarea foarte evidentă, de partea PNL, a preşedintelui în această campanie: Iohannis are nevoie de un Parlament al său, care să pună în operă modificările constituţionale dorite, susţine Ion Cristoiu, care a spus că va merge la vot şi va urmări cu atenţie rezultatele scrutinului de duminică.

"Mă voi uita la cine va fi pe primul loc. Aceste alegeri nu sunt alegeri parlamentare. Au fost declarate şi fixate de către preşedintele Iohannis. Aţi văzut şi declaraţia de astăzi: 'Veniţi la vot dacă mă iubiţi'. De regulă, de 30 de ani, preşedinţii, oameni corecţi, cu excepţia lui Klaus Iohannis, au zis: 'ieşiţi la vot cu orice preţ'.

Până acum câteva zile, Iohannis spunea: 'Mergeţi la vot şi votaţi PNL'. Azi a transmis 'Mergeţi la vot şi mă votaţi pe mine, dacă mă iubiţi'. Asta confimă un lucru pe care-l ştiam din surse: în ultima săptămână a fost trecută campania pe persoană fizică. 

El le-a spus liberalilor cam în genul ăsta. Nu-şi poate permite să le spună 'tâmpiţi', că ar însemna că se coboară la nivelul acestui cuvânt. 'Băi, sunteţi nişte ..., preiau eu campania'.

Cristoiu: Duminică avem un referendum pro sau contra Klaus Iohannis

Duminică are loc un referendum pro sau contra Klaus Iohannis. Dacă PNL iese pe primul loc, indiferent de scor, Iohannis va trage concluzia şi ca persoană, şi ca personalitate, că electoratul l-a ascultat.

În al doilea rând, este un referendum cu întrebarea: "Vreţi să mai fie Klaus Iohannis preşedinte şi după 2024?"

Veţi spune - dar cum să fie o astfel de întrebare? Aţi observat că şi el, şi Ludovic Orban, chiar în seara asta, au vorbit de refermarea Constituţiei.

Între altele, dacă dl. Iohannis îşi va îndeplini visul, Constituţia o să prevadă transformarea (ţării) în republică prezidenţială, ceea ce dă posibilitatea lui Iohannis, dar şi altor preşedinţi, să mai candideze încă o dată (...) Numai aşa se explică toată agitaţia lui.  

Cristoiu: Nu daţi, la vot, puterea absolută nimănui

Sfatul meu: mergeţi la vot şi nu daţi puterea absolută nimănui. Ideal ar fi să aveam o astfel de împărţire a puterii încât Iohannis să nu aibă Parlamentul Său de două ori, chiar dacă va fi guvern PNL-USR", a spus Ion Cristoiu.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close