Antena 3 Alegeri Parlamentare 2016 Victor Ponta: O să ne trezim cu noua lege electorală că în Harghita și Covasna nu o să fie niciun parlamentar român

Victor Ponta: O să ne trezim cu noua lege electorală că în Harghita și Covasna nu o să fie niciun parlamentar român

21 Noi 2016   •   17:28
Victor Ponta: O să ne trezim cu noua lege electorală că în Harghita și Covasna nu o să fie niciun parlamentar român

Fostul premier Victor Ponta a afirmat luni, la Miercurea Ciuc, că modul în care este făcută legea electorală poate duce la situaţia în care în Harghita şi Covasna nu va fi nici un parlamentar român şi a susţinut că partidul pe care-l reprezintă va avea ca primă opţiune judeţul Harghita la împărţirea mandatelor la nivel naţional. 

Victor Ponta, însoţit de foştii miniştri Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici, se află în Harghita pentru a-l susţine pe deputatul Mircea Duşa, care candidează pentru un nou mandat în Parlament. 

'Mi-e foarte clar că dintr-o chestie am căzut în alta şi o să ne trezim cu noua lege, aşa cum a fost făcută, că în Harghita şi Covasna probabil nu o să fie nici un parlamentar român, ci doar cei de la UDMR. Ceea ce, sigur, e vina legii, dar poate să fie îndreptat de dumneavoastră. (...) să vorbiţi cu toţi ceilalţi să îndreptaţi această greşeală a legii şi să avem suficiente voturi pentru Mircea Duşa, ca să se apropie de ceea ce-i trebuie ca voturi pentru un mandat, iar la Bucureşti am discutat deja cu Liviu Dragnea, dacă sunt suficiente voturi de la Harghita, când se împart acele ultime mandate la nivel naţional, evident că Harghita va fi prima opţiune pentru noi', a afirmat Victor Ponta. 

Fostul premier a mai susţinut că în timpul guvernării PSD s-au alocat mulţi bani pentru această zonă şi se aşteaptă ca maghiarii să recunoască acest lucru. 

'Şi lor le-a fost cel mai bine tot cu noi. Şi spun asta pentru că ştiu foarte bine câţi bani a alocat pentru Harghita Eugen (n.r. Teodorovici) ca ministru al Fondurilor Europene cât era, după aceea ca ministru de Finanţe, ştiu foarte bine câţi bani au venit pentru pensii, ajutoare sociale, programe sociale, de la Rovana (n.r. Plumb), ştiu foarte bine când Liviu Dragnea a împărţit acele microbuze, că nu au a se plânge primarii UDMR-işti, că au primit de la Guvernul ăsta PSD-ist de oameni răi cum suntem noi mai mult decât au primit ei vreodată de la Guvernul lor', a punctat Victor Ponta, care a adăugat că a guvernat pentru toată lumea. 

El a adăugat că Mircea Duşa şi-a făcut datoria faţă de judeţul Harghita şi faţă de ţară şi i-a lăudat pe ceilalţi miniştri cu care a lucrat în Guvern. 

Victor Ponta şi-a luat angajamentul de a susţine în continuare finanţarea singurului ziar românesc din Harghita, Informaţia Harghitei, aşa cum s-a întâmplat atunci când a fost premier, în condiţiile în care ziarul nu a mai fost sprijinit financiar în 2016. 

'Cunoscând de la colegul meu Mircea Duşa faptul că în judeţul Harghita e mai dificil cu publicaţiile în limba română, am fost de acord ca Informaţia Harghitei să fie sprijinită, conform legii, prin fonduri guvernamentale. Acum am aflat că în 2016 tot ceea ce s-a făcut bun s-a oprit şi, evident, îmi iau angajamentul ca ceea ce am făcut în 2012-2015 să facem şi din 2017, fiind la guvernare, şi anume să sprijinim ca presa de limba română din Harghita şi din Covasna să supravieţuiască în condiţiile economice mai dificile decât în celelalte zone ale ţării', a afirmat Victor Ponta. 

La rândul său, deputatul Mircea Duşa a făcut apel la românii din Harghita să nu disperseze voturile către alte partide, pentru că există riscul să nu mai aibă reprezentare în Parlament. 

'Aşa după cum ştiţi, judeţul Harghita este unul cu un specific aparte, în care numeric românii sunt mai puţini. După modificarea legilor electorale (...) având în vedere că suntem doar 12-13 la sută în judeţ de etnie română, a scoate un mandat pentru românii din Harghita în Parlamentul României este foarte greu. Dacă nu vin toţi electorii români la vot, dacă dispersează voturile, sigur că şansele sunt mici de a fi reprezentaţi în Parlamentul României. (...) Fac apel la dumneavoastră să mobilizaţi românii la vot ca să voteze candidatul PSD şi să încerce să nu disperseze voturile la alte partide pentru că, după cum ştiţi UDMR-ul are o singură listă la nivelul judeţului, iar pe aproximativ 25 mii de voturi ale eventualilor români au depus candidaturi opt partide politice plus minorităţile naţionale. De aceea, orice dispersie a votului şi o prezenţă mică duce la un rezultat pe care nu ni-l dorim', a susţinut Mircea Duşa. 

Şi foştii miniştri Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici şi-au exprimat sprijinul pentru Mircea Duşa şi au făcut apel la români să îl voteze pentru a le reprezenta interesele în Parlament. 

'Avem nevoie de Mircea Duşa în Parlament, avem nevoie de un om profesionist care a demonstrat de-a lungul timpului, inclusiv în perioada în care a făcut parte şi am fost împreună în echipa Ponta la guvernare, între 2012 şi 2015, avem nevoie de un om serios cum este Mircea Duşa, un om responsabil, un bun profesionist şi care întotdeauna şi-a respectat toate promisiune pe care le-a făcut', a spus Rovana Plumb. 

La rândul său, Eugen Teodorovici şi-a exprimat speranţa că românii îl vor vota pe Mircea Duşa, 'pentru ca dânsul să fie, totuşi, coleg în Parlament şi de unde să se lupte pentru această zonă aşa cum ştie dânsul mai bine, aşa cum a făcut-o şi în anii trecuţi şi sunt convins că o să o facă şi de acum încolo'. 

Cei patru reprezentanţi PSD mai au luni întâlniri cu alegătorii din oraşele Bălan şi Topliţa.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close