Antena 3 CNN Actualitate A murit Viorica Quintus, soţia lui Mircea Ionescu Quintus

A murit Viorica Quintus, soţia lui Mircea Ionescu Quintus

PNL a anunțat, luni, decesul Vioricăi Quintus, soţia liderului liberal Mircea Ionescu Quintus. Fostul politician post-decembrist o numea pe Viorica Quintus „Doamna de fier”. Reprezentanții PNL au transmis condoleanțe familiei îndoliate.

de Dan Gabor    |   

„Partidul Naţional Liberal transmite condoleanţe familiei îndoliate şi va păstra vie memoria

„Ne exprimăm regretul faţă de dispariţia dureroasă a doamnei Viorica Quintus, soţia liderului liberal Mircea Ionescu Quintus, cea care i-a stat aproape în întreaga sa activitate publică şi politică. Dumnezeu să o odihnească în pace”, a transmis PNL.

„Doamna Viorica Quintus, soţia, prietena şi colega de partid a fostului lider politic liberal Mircea Ionescu-Quintus, a murit, luni dimineaţa, la vârsta de 94 de ani. Viorica Quintus a fost soţia lui Mircea Ionescu-Quintus, alături de care a stat atât în cele mai grele clipe, în care era haituit de regimul comunist, dar şi în cele mai frumoase momente, când a condus PNL şi Ministerul Justiţiei.

Vom rămâne veşnic recunoscători dnei. Quintus pentru ajutorul oferit Asociaţiei Mircea Ionescu-Quintus, de fiecare dată când i-am solicitat sprijinul! Vom rămâne luptători pentru valorile naţionale, liberale şi democratice care le-au ghidat vieţile soţilor Quintus. Rămas bun, doamna Quintus!”, este un alt mesaj postate de Asociaţia Mirceal Ionescu-Quintus.

Mircea Ionescu Quintus, fost preşedinte al Partidului Național Liberal, s-a stins din viaţă în septembrie 2017, la vârsta de 100 de ani.

Subiecte în articol: Mircea Ionescu Quintus Viorica Quintus
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile