Antena 3 CNN Actualitate Şoferul unui ATV a murit, iar o femeie este grav rănită, după un accident produs în Valea Iadului

Şoferul unui ATV a murit, iar o femeie este grav rănită, după un accident produs în Valea Iadului

O persoană a murit şi una este rănită, în urma unui accident de ATV care a avut loc, astăzi, pe Valea Iadului, la circa un kilometru de Cascada Iadolina, în Bihor.

de Georgiana Adam    |   

Pilotul ATV-ului şi-a pierdut viaţa în urma unor răni grave pe care le-a suferit, iar partenera sa are multiple leziuni, informează salvamontiştii din Bihor, pe pagina de Facebook.

Salvamont: Din cauza unor leziuni grave, pilotul ATV-ului a decedat

"Patrula SJ Salvamont-Salvaspeo Bihor, de la Postul Salvamont din Stâna de Vale, derulează o intervenţie în comun cu o patrulă a Jandarmeriei Montane Bihor, un echipaj de descarcerare al ISU Beiuş, echipaje medicale SMURD şi SAJ la un grav accident de ATV, soldat cu 2 victime, produs pe Valea Iadului, la circa 1 km de Cascada Iadolina. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Date fiind leziunile grave raportate în apelurile iniţiale la SNAU 112, în zonă a fost dislocat şi un elicopter SMURD de la baza din Arad. (...)

Din păcate, ca urmare a contractării unor leziuni grave, incompatibile cu viaţa, pilotul ATV-ului a decedat. 

Partenera şoferului decedat are multiple leziuni

Partenera acestuia a suferit mai multe leziuni la nivelul membrelor şi coloanei lombare şi a fost preluată de elicopterul SMURD. Ea va fi predată la UPU Oradea. 

Echipajele medicale au acordat asistenţă şi altor 2 persoane, martori ai accidentului, aflate în stare de şoc", informează, sâmbătă, Salvamont Salvaspeo Bihor, pe pagina de Facebook.

Subiecte în articol: accident Bihor Valea Iadului
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei