Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în Olt. Două persoane au fost grav rănite

Accident grav în Olt. Două persoane au fost grav rănite

Două persoane au fost grav rănite şi sunt supuse unor manevre de resuscitare, după ce au fost implicate într-un accident rutier produs vineri seara, pe un drum judeţean, la Slătioara, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu. 

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane, două dintre acestea fiind inconştiente, una fiind uşor rănită (traumatism la un picior) iar a a patra persoană nu prezintă urme vizibile de traumă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Cristian Grigorescu, două autoturisme au intrat în coliziune frontală. Cele două victime grav rănite se află în stop cardio-respirator şi echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare la locul accidentului. 

La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe, un echipaj SMURD şi un echipaj de descarcerare. 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic