Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident mortal în Argeș. O femeie și-a pierdut viața după ce a traversat printr-un loc nepermis

Accident mortal în Argeș. O femeie și-a pierdut viața după ce a traversat printr-un loc nepermis

O femeie a fost accidentată mortal de un autoturism condus de un şofer în vârstă de 21 de ani, sâmbătă seară, în timp ce traversa o stradă din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş.

de S.T.    |   

Potrivit primelor concluzii ale verificărilor efectuate de poliţişti, femeia se angajase în traversare prin loc nepermis.

„Din primele informaţii, un tânăr de 21 de ani, din Ştefăneşti, care conducea un autoturism pe strada Cavalerului din oraş, ar fi accidentat mortal o femeie care ar fi traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure. Poliţiştii Formaţiei Rutiere Ştefăneşti efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, identificarea femeii şi luarea măsurilor legale care se impun”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a informat că la locul accidentului a intervenit o ambulanţă SMURD de terapie intensivă, însă victima nu a mai putut fi resuscitată.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: accident Argeş
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Angajaţii Guvernului au ieşit în stradă, nemulţumiţi de salarii