Antena 3 CNN Externe Agenția germană de spionaj a refuzat gigantul american Palantir și va lucra cu o firmă AI din Franța

Agenția germană de spionaj a refuzat gigantul american Palantir și va lucra cu o firmă AI din Franța

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 07:00 20 Mai 2026 Modificat la 07:48 20 Mai 2026
Foto: Profimedia Images

Agenția germană de informații a ales o companie AI din Franța pentru operațiunile sale, în dauna gigantului american Palantir – un efort de a face Europa mai puțin dependentă de tehnologia americană, relatează surse din presa germană, citate de Politico.

Oficiul Federal pentru Protejarea Constituției, cunoscut în germania după acronimul BfV, intenționează să folosească soft-ul ArgonOS de la compania ChapsVision.

Programul ar umra să fie folosit pentru a căuta în date structurate și nestructurate și să le pregătească pentru analiză umană, conform unui raport public de mai multe publicații germane.

Președintele BfV, Sinan Selen, declara în decembrie că agenția sa vrea să folosească alternative europene la Palantir. Mai multe astfel de agenții din Europa folosesc deja acest software de origine franceză, inclusiv agenția germană de securitate internă.

„Prin faptul că a ales ArgonOS, BfV trimite un semnal clar în favoarea suveranității digitale europene”, a spus Marc Henrichmann, președinte al comisie de supraveghere parlamentară pentru agențiile de informații germane.

„Dacă ArgonOS va putea să țină pasul pe termen lung urmează să fie demonstrat. Performanța trebuie să rămână principalul criteriu, nu doar originea sa (europeană)”, a adăugat el.

Decizia vine pe fondul unei dezbateri mai extinse din Germania pe tema rolului Palantir în infrastructura de securitate germană.

Unele forțe de poliție din Germania deja folosesc soft-ul, iar ministerul de interne de la Berlin ia în calcul să-l folosească și pentru forțele federale.

Criticii avertizează cu privire la protocoalele de protecție a datelor, drepturi fundamentale și dependența de furnizorii americani pentru serviciile tech.

CEO-ul Palantir, Alex Karp, a respins scepticismul germanilor, argumentând, într-un interviu pentru BILD, că soft-ul companiei sale este deja folosit „pe toate câmpurile de luptă serioase din lume”.

El a spus că înțelege dorința țărilor pentru sisteme independente, dar a spus și că nu crede că Germania „își poate permite” să nu folosească tehnologia Palantir.

ArgonOS nu poate fi folosit la scară largă până ce Germania nu-și reformează legislația pe tema puterilor digitale ale BfV.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole