Antena 3 CNN Actualitate Asistații social din Ploiești, nemulțumiți după ce primarul a decis să îi scoată la muncă

Asistații social din Ploiești, nemulțumiți după ce primarul a decis să îi scoată la muncă

Asistații social din Ploiești s-au arătat nemulțumiți de proiectul lansat de primarul Andrei Voloșevici prin care aceștia își vor primi banii lunar doar dacă vor ieși la muncă în folosul comunității.

de Alin Tarnovschi    |   

Primarul din Ploiești a decis ca persoanele asistate social să participe la programul de curățenie derulat în oraș și a organizat o întâlnire cu toți cei care primesc, lună de lună, bani de la primărie.

Totuși, mulți dintre asistații social au refuzat să participe la întâlnire și au anunțat că nu vor ieși la muncă, chiar dacă vor rămâne fără ajutorul social.

"Ca urmare a deciziei edilului șef al municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici, de a fi implicate și persoanele asistate social în acțiunile de curățenie derulate la nivelul orașului nostru, mai mulți beneficiari ai ajutorului minim garantat și-au exprimat nemulțumirea față de această hotărâre și au refuzat să participe la activitățile derulate de municipalitate", a anunțat Primăria Ploiești, care a precizat că, la finalul discuțiilor, decizia edilului a rămas fermă.

"Primarul Municipiului Ploiești, domnul Andrei Liviu Volosevici, a concluzionat la finalul discuțiilor că, în cazul în care vor fi persoane beneficiare ale venitului minim garantat, care vor refuza să participe la acțiunile stabilite în cadrul Programului “Curățenie generală”, acestora li se va restricționa acordarea sprijinului financiar respectiv, alocat din bugetul Municipiului Ploiești, conform prevederilor legale în vigoare", se arată în comunicatul Primăriei Ploiești, citat de observatorulph.ro.

Subiecte în articol: Ploiești
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea severă a făcut prăpăd în mai multe zone din țară