Scene dramatice au avut loc joi într-o mănăstire din sud-estul Poloniei. Un bărbat înarmat cu un cuțit a ucis un preot și a rănit patru persoane, a anunţat un procuror, transmit Reuters şi TVP World. Potrivit autorităţilor, autorul atacului este cetățean ucrainean şi a ajuns în Polonia în cursul acestei zile, dinspre Germania.
Polițiștii au fost chemați la o mănăstire din orașul Jarosław, joi, în jurul orei 09:30, după ce au primit o sesizare potrivit căreia un bărbat fusese atacat. Autorul atacului a rănit, în total, cinci persoane, printre care se numără şi un preot. Acesta din urmă a murit.
"Știm că fapta a fost comisă de un cetățean ucrainean, în vârstă de 31 de ani, care intrase în Polonia dinspre Germania în cursul zilei de astăzi", a declarat Bozena Harasz-Woloszyn, de la Parchetul Districtual din Przemyśl, potrivit Reuters.
Purtători de cuvânt ai poliţiei şi ai parchetului au precizat pentru AFP, într-un comunicat, că trei dintre victime sunt în stare gravă şi au fost duse la spital.
Procurorii regionali şi districtuali au fost trimişi la locul incidentului, a declarat o purtătoare de cuvânt a biroului procurorului districtual.
Momentan, nu se cunosc motivele autorului atacului sângeros. În total, patru bărbați și o femeie au fost înjunghiați.
Polonia, stat membru NATO şi UE situat pe flancul estic al Alianţei, a acuzat în repetate rânduri Rusia de „sabotaj” de la invazia la scara largă a Ucrainei de către Moscova în 2022, uneori cu implicarea unor cetăţeni străini.
Polonia a devenit principalul centru pentru transportul ajutorului militar şi umanitar occidental către Kiev.
La începutul acestei luni, premierul Donald Tusk a avertizat că intensificarea atacurilor ruse în Ucraina în următoarele săptămâni ar putea afecta Polonia.