Au fost scoase la licitaţie 19 scrisori de dragoste ale lui Brigitte Bardot către primul ei soţ
Publicat acum 57 minute
Vehiculul folosit în atacul soldat cu 84 de morţi de la Nisa a fost închiriat în urmă cu câteva zile din sud-estul ţării, a declarat un oficial din poliţie pentru AFP.
„Camionul a fost închiriat în urmă cu câteva zile, în regiunea Provence-Alpes-Cote d’Azur”, a spus sursa citată sub acoperirea anonimatului de agenţia de presă, relatează News.ro.
Camionul alb „şi-a schimbat traiectoria cel puţin o dată” în timpul cursei sale de doi kilometri. Este clar că a încercat să facă numărul maxim de victime”, a adăugat oficialul.
Între timp, surse citate de Le Figaro au spus că printre victime se află şi comandantul adjunct al Poliţiei de frontieră din Nisa.