Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat înjunghiat mortal în locuința sa din Satu Mare. Criminalul și-a recunoscut fapta și a fost reținut

Bărbat înjunghiat mortal în locuința sa din Satu Mare. Criminalul și-a recunoscut fapta și a fost reținut

Un bărbat din localitatea Oraşu Nou Vii, acuzat că a înjunghiat mortal, în locuinţa sa, un alt bărbat, a fost reţinut, informează un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

"În data de 26.11.2018, în timp ce victima C.V. se afla la domiciliul inculpatului, situat în loc. Oraşu Nou Vii, judeţul Satu Mare, pe fondul consumului de alcool, inculpatul M.N. i-a aplicat lovituri cu cuţitul, care au provocat decesul victimei. Ulterior, inculpatul M.N. a decapitat cadavrul victimei. Ca urmare a probatoriului administrat, în caută există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că suspectul a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa", precizează, marţi, Parchetul Satu Mare.

Potrivit sursei citate, bărbatul şi-a recunoscut fapta. El urmează să fie prezentat Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Satu Mare retinut criminalul barbat
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă