Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat a fost mușcat de o viperă, în Suceava. În ce stare l-au găsit salvamontiștii

Un bărbat a fost mușcat de o viperă, în Suceava. În ce stare l-au găsit salvamontiștii

Un bărbat de 60 de ani a fost mușcat de o viperă, în Suceava, într-o zonă greu accesibilă salvamontiștilor.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

„Bărbatul stătea în iarbă, se odihnea şi a fost muşcat de o viperă”, spune Voicu Raia șeful Serviciului Salvamont Suceava.

Turistul a fost recuperat în cele din urmă din zona greu accesibilă şi dus către ambulanţă, pentru a primi îngrijiri medicale.

„Persoana muşcată de viperă este un domn în vârstă de 60 de ani, care a fost coborât de către colegii de la Salvamont, de undeva din pădure. Momentan, pacientul este stabil hemodinamic şi respirator, prezintă febră, undeva la 39,5 – 40 grade.

„Este posibil ca această muşcătură să fi avut loc în cursul nopţii sau în cursul dimineţii”, a precizat Adrian Săraru, purtător de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava.

 

Subiecte în articol: barbat muscat vipera Suceava
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!