Când peste o sută de mii de protestatari de extremă dreapta au ieșit pe străzile Londrei în septembrie, scandând împotriva imigrației și fluturând steaguri ale Angliei și Marii Britanii, printre drapele și pancarte a apărut un alt simbol neașteptat: logo-ul brandului italian Stone Island.
Emblema – o busolă aurie și o stea marină pe un petic cusut, cu detalii verzi și negre – este deja inconfundabilă în moda urbană. Doar că, de data aceasta, apărea pe hainele purtate de Stephen Yaxley-Lennon, cunoscut drept Tommy Robinson, cofondatorul English Defence League și una dintre figurile cele mai vizibile ale extremei drepte britanice. Alături de el, mai mulți protestatari și influenceri ai mișcării purtau aceleași jachete Stone Island.
Nu era prima oară când Robinson afișa logo-ul. Fost membru al Partidului Național Britanic, cu multiple condamnări pentru agresiune, fraudă și hărțuire, a fost fotografiat purtând brandul și la tribunal, și la mitinguri anterioare.
Când hainele devin simboluri
CNN notează că firmele de modă au puțin control asupra oamenilor care le cumpără produsele. Tommy Robinson și susținătorii lui nu au pretins că folosesc Stone Island ca simbol politic, dar preferința lor vizibilă pentru brand a stârnit dezbateri serioase.
„A venit dintr-o lume unde hainele au contat mereu ca semn de apartenență –cea a huliganilor din galeriile de fotbal”, explică Joe Mulhall, director de cercetare la organizația britanică Hope not Hate, care monitorizează mișcările extremiste. „Nu îmi amintesc vreo apariție publică în care să nu fi purtat Stone Island sau C.P. Company”.
De altfel, numele său de scenă, „Tommy Robinson”, este împrumutat de la un membru al grupului Men in Gear, o asociație de suporteri violenți ai clubului Luton Town.
Sociologul american Cynthia Miller-Idriss, profesor la American University din Washington D.C., avertizează însă că „brandurile trebuie să fie extrem de atente să nu fie asociate, direct sau indirect, cu mișcări care promovează violența, indiferent de ideologia lor”.
Stone Island și compania-mamă, Moncler Group, nu au răspuns solicitărilor CNN pentru comentarii.
„Endorsementuri” nedorite
Stone Island nu e singurul brand prins în acest joc de imagine riscant.
În 2022, președintele rus Vladimir Putin a apărut la un miting televizat purtând o geacă Loro Piana de 14.000 de dolari, în timp ce sărbătorea invazia Ucrainei. Criticile au fost virulente, însă compania a refuzat să comenteze.
În alte cazuri, anumite haine au fost confiscate simbolic de grupări politice.
În 2020, brandul britanic Fred Perry a retras temporar din vânzare un model clasic de polo negru cu dungi galbene, după ce a fost adoptat drept uniformă de către gruparea americană de extremă dreaptă Proud Boys.
Scriitorul Irvine Welsh, autorul romanului „Trainspotting”, a declarat că nu va mai purta marca „pentru că a fost pervertită de o organizație care se declară `șovinistă occidentală`”.
Fred Perry s-a delimitat oficial de grup, afirmând că valorile sale „sunt complet opuse celor promovate de Proud Boys”.
În 2016, un site neo-nazist a proclamat adidașii New Balance drept „pantofii oficiali ai albilor”, încurajând susținătorii să-i cumpere pentru „a se recunoaște între ei”. Compania americană a reacționat imediat: „Nu tolerăm ura sau bigotismul în nicio formă”, a transmis pe rețelele sociale.
Moda ca armă ascunsă
Fenomenul nu este nou. În anii ’90, în Germania post-reunificare, neo-naziștii au început să folosească hainele ca semne codificate. Cum simbolurile naziste erau interzise, au găsit alternative: litere, culori, mărci.
„New Balance a devenit popular pentru că litera ‘N’ era interpretată ca simbol pentru ‘neo-naziști’”, explică Miller-Idriss.
La fel, logo-ul brandului britanic Lonsdale devenise un joc vizual: purtat sub o geacă pe jumătate închisă, lăsa la vedere literele „NSDA”, amintind de inițialele partidului nazist NSDAP. Dacă erau opriți de poliție, purtătorii își deschideau fermoarul – și deveneau brusc „inocenți”.
Astfel, hainele au devenit camuflajul modern. Iar în ultimele decenii, grupările extremiste au renunțat la bocanci și jachete de piele, preferând ținute „obișnuite” – polo-uri, pantaloni chino, hanorace. „Vor să pară respectabili, ca oamenii de lângă tine. Să le placă ambalajul, ca să accepte mesajul”, spune Miller-Idriss.
De la tribul huliganilor la podiumurile modei
Creat în 1982, în Italia, de designerul Massimo Osti, Stone Island s-a impus prin inovația sa în materiale și prin hainele tehnice: jachete care își schimbă culoarea la temperatură, bumbac vopsit manual, detalii utilitare.
Brandul a devenit un simbol al „casualilor” britanici din anii ’90 – tinerii suporteri de fotbal care refuzau tricourile echipelor și preferau haine scumpe, ca semn de statut și apartenență. Așa a apărut mitul: „hooliganul elegant”, cu jachetă Stone Island, pantofi de firmă și un spirit tribal agresiv.
Astăzi, Stone Island e purtat de actori ca Jason Statham, regizori precum Steven Spielberg și Spike Lee, artiști ca Drake, Kano și Dua Lipa, dar și de sportivi de top – de la Erling Haaland la campionul la box Oleksandr Usyk. Chiar și premierul britanic Keir Starmer a fost fotografiat purtând brandul.
Pentru unii extremiști, acea asociere cu o cultură de forță și mândrie tribală este tocmai atractivă. „E o emblemă a statutului. Prin hainele sale, Robinson transmite că este „top boy” – liderul de gașcă”, explică Ollie Evans, fondatorul agenției britanice Too Hot.
Deși reputația Stone Island poartă urmele trecutului său „huliganic”, experții cred că brandul poate rămâne deasupra valului extremist.
Exemplul pozitiv vine de la Lonsdale, care și-a recâștigat identitatea prin campania „Lonsdale Loves All Colours”, promovată în 2003, în sprijinul diversității și incluziunii. „A fost o strategie genială: au folosit imaginea pentru a-și reafirma valorile”, spune Miller-Idriss.
Astfel de gesturi – susținerea campaniilor anti-ură, donații către cauze sociale, campanii cu modele diverse – pot repara imaginea brandului.
În cazul Stone Island, fanii autentici nu par afectați. „Pentru mine, nu e vorba doar de jacheta pe care o poartă Robinson, ci de cum o poartă”, spune Evans. „Iar faptul că fondatorul Massimo Osti a fost un om de stânga convins, membru al Partidului Comunist Italian, arată clar unde se află rădăcinile acestui brand”.