Donald Trump îi acuză pe aliații NATO că „au fost testați și au eșuat” în timpul războiului cu Iranul, reproșându-le că au întors spatele Americii în ultimele șase săptămâni, deși poporul american este cel care le finanțează apărarea. Declarațiile vin cu doar câteva ore înainte de întâlnirea programată în Biroul Oval cu secretarul general al NATO, Mark Rutte – o discuție în care, potrivit Casei Albe, ar putea fi pusă din nou pe masă inclusiv retragerea Statelor Unite din Alianță, notează CNN.
Președintele Donald Trump a declarat, miercuri, că aliații NATO „au fost testați și au eșuat” atunci când a declanșat războiul cu Iranul, iar aceștia nu au sărit în ajutorul Statelor Unite, potrivit unei declarații transmise de secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt.
„Și aș adăuga că este destul de trist că NATO a întors spatele poporului american în ultimele șase săptămâni, în condițiile în care tocmai poporul american este cel care le finanțează apărarea”, a adăugat acesta, conform unei declarații citite de Leavitt în cadrul unui briefing de presă susținut miercuri.
Trump urmează să se întâlnească cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în Biroul Oval în această după-amiază. Leavitt a precizat că președintele așteaptă cu interes să poarte o „conversație foarte sinceră și deschisă” cu Rutte.
Întrebată dacă SUA iau în continuare în calcul retragerea din NATO, Leavitt a răspuns că „este un subiect pe care președintele l-a discutat și cred că este un subiect pe care președintele îl va discuta peste câteva ore cu secretarul general Rutte”.
O retragere din NATO ar trebui aprobată de Congres, ceea ce pare puțin probabil.
Într-o declarație dată publicității mai devreme miercuri, liderii mai multor state europene au salutat anunțul privind un armistițiu de două săptămâni între Iran și Statele Unite și au afirmat că „guvernele noastre vor contribui la asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz”.