Antena 3 CNN Actualitate Mesajul postat de ministrul Carmen Dan pe Facebook după atentatul terorist din Machester

Mesajul postat de ministrul Carmen Dan pe Facebook după atentatul terorist din Machester

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, condamnă "cu fermitate" atacul terorist de la Manchester, care "a dus la moartea și rănirea unor oameni nevinovați".

"Pentru un asemenea act de violență extremă nu există scuze, explicații sau motivații. Ceea ce s-a întâmplat aseară întărește, însă, angajamentul fiecăruia dintre noi, al fiecărei instituții, al fiecărei țări, de a lupta pentru securitate, pentru stabilitate, pentru liniștea vieții cotidiene", a scris Carmen Dan, marți, pe Facebook.

Ministrul Afacerilor Interne transmite condoleanțe tuturor celor care au pierdut pe cineva în urma acestui atentat.

Luni seara, s-a produs o explozie la Manchester Arena, la finalul unui concert al solistei americane Ariana Grande. Potrivit ultimelor date anunțate de șeful poliției din Manchester, bilanțul victimelor atentatului a crescut la 22 de morți și 59 de răniți.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat