Antena 3 CNN Externe Cel mai mare acord din istorie privind Inteligența Artificială a fost semnat de 88 de țări. "Lumea va fi condusă de AI"

Cel mai mare acord din istorie privind Inteligența Artificială a fost semnat de 88 de țări. "Lumea va fi condusă de AI"

A.I.
2 minute de citit Publicat la 17:48 21 Feb 2026 Modificat la 17:50 21 Feb 2026
Vizitatori la summitul privind impactul AI, desfășurat în India, la New Delhi. Documentul adoptat la finalul reuniunii spune că lumea generațiilor viitoare va fi condusă de Inteligența Artificială. Foto: Profimedia Images

Ediția 2026 a summitului privind impactul Inteligenței Artificiale (AI ) s-a încheiat sâmbătă în capitala Indiei cu semnarea "Declarației de la Delhi"

Este cel mai mare acord diplomatic din istorie privind AI, susținut de 88 de țări.

Încheierea reuniunii a fost amânată cu o zi din cauza neînțelegerilor privind redactarea documentului, notează Agerpres, care citează EFE.

"Apariția Inteligenței Artificiale marchează un punct de cotitură în evoluția tehnologică. Deciziile pe care le luăm astăzi vor modela lumea condusă de AI pe care o vor moșteni generațiile viitoare', se spune în textul oficial publicat de Ministerul Electronicii și Tehnologiei Informației din India.

Acordul, pe care se află semnăturile unor puteri precum Statele Unite, China și Uniunea Europeană, urmărește să stabilească un cadru etic global pentru o tehnologie care, conform reprezentanților din Silicon Valley prezenți la întâlnire, ar putea atinge "superinteligența" în doar 24 de luni.

Deblocarea pactului a readus la masă 12 țări care se opuneau semnării în cursul zilei de vineri. 

Blocajul a fost depășit după ce în textul final s-a specificat că liniile sale directoare sunt "voluntare, fără caracter obligatoriu".

Clauza de voluntariat a readus Statele Unite printre semnatari

Această clauză a readus Statele Unite între semnatarii acordului. 

Americanii s-au opus curentului susținut de lideri precum premierul indian Narendra Modi, președintele francez Emmanuel Macron și președintele Braziliei, Lula da Silva. 

Acești lideri au pledat pentru democratizarea AI pentru a evita derapajele autocratice sau riscurile existențiale pentru societate.

Șeful delegației americane, Michael Kratsios a susținut însă că autonomia strategică derivă din deținerea tehnologiei și nu din limitarea acesteia.

Acodul de la New Delhi prevede crearea unui "depozit global de securitate" (Trusted AI Commons) unde țările își vor împărtăși experiențele în domeniu, pentru a preveni erorile AI înainte ca acestea să devină periculoase.

S-a mai agreat semnarea unei "scrisori de democratizare" pentru ca țările sărace să poată cumpăra cipuri la "prețuri corecte" și să nu fie excluse din cursa tehnologică.

Acordul menționează ca prioritară utilizarea AI în sectoare critice, cum ar fi medicina și agricultura, prin modele cu acces deschis. De asemenea, e prevăzut un plan de contingență pentru locurile de muncă, în fața impactului automatizării masive prevăzute pentru următorii cinci ani.

Ce previziuni au făcut liderii dezvoltatorilor AI

În timpul summitului, Sam Altman (OpenAI) a îndemnat la descentralizarea dezvoltării tehnologice pentru a evita apariția regimurilor totalitare odată cu sosirea superinteligenței.

Demis Hassabis (DeepMind) a prezis atingerea Inteligenței Artificiale Generale până în 2031.

Evenimentul, care a mobilizat investiții de 300 de miliarde de dolari și a paralizat New Delhi timp de cinci zile, se încheie ca primul mare efort internațional de a supune rațiunii umane o viziune către un viitor pe care oamenii speră să îl poată controla, se menționează în relatările presei internaționale.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole