Antena 3 CNN Actualitate Ce se întâmplă în sistemul medical românesc: „Noi vedem că nu ai picioare, dar dacă nu ai acte, nu-ţi putem da pensie!”

Ce se întâmplă în sistemul medical românesc: „Noi vedem că nu ai picioare, dar dacă nu ai acte, nu-ţi putem da pensie!”

de S.T.    |   

 Presa hunedoareană a relatat cazul unui bărbat din Uricani care arată problemele din sistemul medical românesc.

Ionel Nicu, în vârstă de 55 de ani, a rămas fără ambele picioare, însă doi ani nu a beneficiat de pensie.

”A început, într-o zi, să mă doară piciorul drept. Nu mai suportam durerea și a trebuit să mă duc la spital. Mi l-a tăiat, da` nu mi l-a tăiat bine. După ce m-au externat din spital, mi se umflase piciorul, mi se înroșise tot. Am fost nevoit să plec în Spania. Acolo am suportat altă intervenție. Mi-a deschis rana și mi-a tăiat piciorul din nou. Mi l-a îndreptat, că mi-l tăiase câș, nu puteam nici proteză să pun. Cam vreo 7-8 cm mi l-a tăiat”, a povestit bărbatul, în exclusivitate pentru replicahd.ro.

După câţiva ani, la spitalul din Lupeni, medicii i-au tăiat şi piciorul stâng, însă ar fi refuzat să-i elibereze un act care să ateste că omul nu are ambele picioare. 

Din cauza asta, doi ani nu a putut să își facă pensie.

Citiți articolul integral pe replicahd.ro.

Subiecte în articol: picioare pensie sistem medical
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic