Plafonarea tarifelor asigurărilor RCA va fi eliminată de la 30 iunie 2025, iar asta înseamnă că prețurile plătite de șoferi vor crește cu până la 18%, iar scumpirea medie ar fi în jur de 5%.
Plafonarea a fost introdusă în 2023, în contextul falimentului Euroins - al patrulea asigurator ieșit de pe piață în decurs de 8 ani, pentru a proteja consumatorii de creșteri bruște ale prețurilor.
Chiar și așa, în ultimii doi ani au existat majoritări de prețuri, unele chiar de peste 20%.
Potrivit specialiştilor, inflaţia este un factor principal care determină creşterile de preţ (de la 1 ianuarie 2024, Guvernul a permis asigurătorilor să-și majoreze cu 6,8% tarifele plafonate, pentru a fi ajustate cu prognoza ratei anuale a inflației la sfârșitul trimestrului doi din 2024). Şi ar trebui să ne mai uităm şi la un alt criteriu, spun aceştia. România se află în topul țărilor cu cel mai mare număr de accidente rutiere, ceea ce face ca decontarea pagubelor să fie printre cele mai scumpe din Europa Centrală şi de Est. Ceea ce evident, determină creşterea preţurilor. Totodată, ar putea avea un rol în creșterea prețurilor asigurărilor RCA modificarea vârstei șoferului sau a mașinii la emiterea unei noi polițe.
De la 1 iulie 2025 expira plafonarea RCA
Cei mai afectați de această măsură vor fi șoferii din București și Ilfov, care plătesc prețuri mai mare pentru asigurarea RCA decât cei din restul țării.
Spre exemplu, dacă luăm cazul unei mașini de până la 102 cai putere, condusă de un șofer sub 30 de ani, tariful de referință pentru București este de 3.656 lei, în timp ce în restul județelor este de 2.195 de lei.
O creștere medie de 5% a poliței RCA ar face ca acest preț să se majoreze cu 180 de lei de la 1 iulie în București și cu 110 de lei în țară. Dacă ne raportăm la majorarea maximă de 18%, atunci am putea să vedem o scumpire cu până la 650 de lei pentru aceste servicii în București, respectiv de 400 de lei în țară.
Să luăm acum cazul unei mașini de până la 136 de cai putere, condusă de un șofer care are între 41 și 50 de ani. Dacă acesta din urmă și-a asigurat mașina în București-Ilfov, înseamnă că plătește în prezent o poliță de 2.260 lei. O scumpire cu 5% l-ar obliga să scoată din buzunar încă aproximativ 110 lei pentru o poliță nouă. În cazul scumpirii cu 18%, majorarea ar fi de 400 de lei.
Cele mai mici preturi la RCA de la 1 iulie 2025
Pentru un șofer cu vârsta prinsă între 31 și 40 de ani, cu clasa Bonus-Malul B8, și permis de peste 20 de ani, prețul unei asigurări RCA începe de la 1.169 de lei, emisă pe data de 1 iulie 2025, iar cea mai scumpă poliță ajunge la peste 2.200 de lei.
Anterior, în 2024, în cazul aceluiași șofer și menținându-se condițiile, cea mai ieftină poliță a fost 1.156 de lei, deci cu 13 lei mai ieftină.
Cu un an înainte, în 2023, prețul a fost de 975 de lei pentru cea mai ieftină poliță din piață. Astfel, putem observat că existat o creștere de 181 de lei din 2023 în 2024, iar apoi de încă 13 lei din 2024 în 2025.
Desigur, în această perioadă au apărut noi asiguratori pe piață, iar criteriul selecției a fost mereu cel mai mic preț deci și furnizorul asigurării RCA în cazul de față a fost schimbat. Dacă s-ar fi păstrat asiguratorul din 2023 și în 2025, creșterea totală nu ar fi fost de 194 de lei, ci de aproximativ 320 de lei.
Deci, cel mai mic preț din piață pentru cazul de mai sus este de 1169 de lei pe o perioadă de 12 luni. Oferta este urmată de alte două până în 1300 de lei, încă cinci până în 1500 de lei, încă cinci până în 2000 de lei și două peste 2000 de lei.
Cum se stabileşte clasa Bonus-Malus
Fiecare şofer care încheie o asigurare RCA este încadrat într-o clasă Bonus-Malus care îi creşte sau scade preţul poliţei, fiind vorba de un sistem de bonificaţii şi penalizări.
Un şofer care încheie o asigurare RCA pentru prima dată va fi încadrat în clasa B0. Ulterior, în funcţie de istoricul său în trafic, lipsit sau nu de accidente, clasa Bonus-Malus poate creşte sau scădea anual, ea producând efecte asupra preţului poliţei.
Fiecare clasă Bonus aduce după sine o reducere de 5% aplicat primei de asigurare, iar clasa maximă care poate fi atinsă este B8 şi asta înseamnă o reducere de 50%. Un şofer care porneşte de la B0 poate atinge clasa B8 şi reducerea maximă în 8 ani consecutivi fără incidente. Fiecare clasă Malus atrage după sine o creştere cu 10% a primei de asigurare şi se poate ajunge până la M8, implicit o creştere de 80% a primei de asigurare. Fiecare accident provocat se sancţionează cu 2 clase de Malus, astfel încât un şofer care porneşte de la B0 şi provoacă un accident va fi încadrat anul următor în clasa M2, adică va plăti 20% în plus.
Ce s-a schimbat la stabilirea tarifelor de referinţă ale ASF începând cu 2024
Începând din vara lui 2024, tarifele de referință publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au inclus în baza de calcul și criteriul localizării geografice, respectiv județul unde este înmatriculată mașina.
Tarifele de referinţă aplicate în Bucureşti şi judeţul Ilfov pentru persoanele fizice sunt în medie cu 60% mai mari, dar pot fi chiar şi duble faţă de cele aplicate în ţară, iar motivul acestei diferenţe ar fi frecvenţa daunelor, care este mult mai mare în Capitală.
Spre deosebire de tarifele de referinţă publicate anterior de ASF, cele anunţate începând din iulie 2024 nu mai folosesc capacitatea cilindrică a motorului drept criteriu de diferenţiere, alături de vârstă, ci utilizează puterea motorului exprimată în kilowaţi (Kw). Puterea în kilowaţi a unui autovehicul este trecută în certificatul de înmatriculare, dar poate fi stabilită şi împărţind numărul de cai-putere la 1,36. Astfel, noile criterii includ puterea motorului şi localizarea geografică împărţită pe cele două zone.