Antena 3 CNN Externe Certificatul Covid devine obligatoriu în Italia pentru profesori și studenți

Certificatul Covid devine obligatoriu în Italia pentru profesori și studenți

Profesorii italieni sunt obligați să aibă dovada imunității la Covid înainte de a intra în sala de clasă. Aceeași măsură este aplicată și persoanelor care călătorescu cu trenul, autocarul, avionul sau vaporul.

de Alexandra Ionescu    |   

Guvernul de la Roma a decis că profesorii trebuie să prezinte dovada faptului că nu sunt bolnavi de Covid înainte de a intra la cursuri.

 Măsură intră în vigoare de la 1 septembrie și se referă și la studenți. Totodată, așa numitul Certificat Verde (Green Pass) va fi obligatoriu pentru călătoriile cu avionul, trenul, autobuzul sau vaporul.

Conform deciziei adoptate de guvern, profesorii nu vor putea lucra fără certificat și după cinci zile de absență nu vor mai fi plătiți, potrivit Reuters.

Încercând să accelereze campania de vaccinare pentru a opri răspândirea variantei Delta, guvernul a decretat că, din 6 august, certificatul Covid va fi necesar și pentru cei care mănâncă în interiorul restaurantelor, dar și pentru alte activități de agrement.

„Decizia guvernului a fost de a ne baza cât mai mult pe certificatul verde pentru a evita restricțiile și pentru a proteja libertățile”, a spus Roberto Speranza, ministrul sănătății italian.

Italia preia astfel exemplul Franței, care a fost prima țară europeană care a declarat că face obligatorie dovada imunității pentru a accesa o serie de servicii sau pentru a putea merge în anumite locuri.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania