Ceva ciudat se întâmplă în interiorul Lunii. NASA a dezvăluit cum se deformează satelitul Pământului și de ce

Două studii publicate de NASA miercuri au scos la iveală detalii fascinante despre interiorul Lunii și al asteroidului Vesta, folosind o metodă remarcabilă: analiza gravitației măsurată de la distanță, fără a fi nevoie ca navele spațiale să aterizeze, scrie nasa.gov. 

Luna se deformează sub influența Pământului

Un studiu publicat pe 14 mai în revista Nature a folosit un nou model gravitațional lunar pentru a analiza modificările subtile ale câmpului gravitațional al Lunii în timpul orbitei sale eliptice în jurul Pământului. Aceste mici fluctuații provoacă o deformare mareică – adică Luna se „flexează” ușor din cauza atracției gravitaționale a Pământului.

Acest comportament oferă informații cruciale despre structura internă profundă a Lunii, iar rezultatul este cea mai detaliată hartă gravitațională lunară realizată până acum, creată cu ajutorul datelor de la misiunea GRAIL (Gravity Recovery and Interior Laboratory), desfășurată între 2011 și 2012.

„Am descoperit că partea apropiată a Lunii se deformează mai mult decât partea îndepărtată. Asta înseamnă că interiorul Lunii nu este simetric, iar partea apropiată conține probabil elemente radioactive generatoare de căldură acumulate în mantaua sa,” a spus Ryan Park, conducătorul ambelor studii.

Vesta ar putea fi mult mai simplă decât se credea

Cel de-al doilea studiu, publicat în Nature Astronomy pe 23 aprilie, a folosit date de la sonda Dawn și de la rețeaua Deep Space Network pentru a studia structura internă a asteroidului Vesta, aflat în centura principală dintre Marte și Jupiter.

Contrar așteptărilor, echipa a descoperit că Vesta nu are straturi interne bine definite — cum ar fi un miez dens de fier — ci pare să fie o structură omogenă, cu o distribuție relativ uniformă a masei.

Măsurând inerția de rotație a asteroidului Vesta, au aflat că nu există o concentrare mare de masă în centru, ceea ce înseamnă fie că miezul este extrem de mic, fie că lipsește cu totul, au explicat ei.

Această concluzie contrazice teoria clasică a formării în straturi (ca o ceapă) și sugerează că Vesta ar putea fi rezultatul unui impact catastrofal, care a reconfigurat materialul dintr-un corp planetar mai mare.

Aceeași tehnică, aplicabilă întregului sistem solar

Ryan Park și echipa sa de la Jet Propulsion Laboratory (JPL), NASA, au perfecționat această tehnică ce presupune urmărirea precisă a traiectoriei navelor spațiale pentru a detecta variații gravitaționale care reflectă compoziția internă a corpurilor cerești.

Au aplicat deja metoda și asupra altor obiecte, precum Ceres (planetă pitică), ce a dezvăluit un interior parțial diferențiat, dar și asupra Io (satelitul vulcanic al lui Jupiter), care nu are probabil un ocean global de magmă, în ciuda activității vulcanice extreme.