Cine decide pentru un vârstnic cu probleme de memorie? Povestea femeii de 91 de ani ce a plecat din azilul de 28.000 de dolari pe lună

O femeie de 91 de ani, fără membri ai familiei în viață și cu probleme de memorie după un infarct, a ajuns în centrul unei dispute care pune față în față un prieten apropiat și un azil de lux din New York: el spune că instituția a încercat să o țină cu forța într-o secție încuiată, în timp ce reprezentanții centrului resping acuzațiile, iar cazul a ajuns în instanță, scrie The New York Times.

Când Diana Multare a fost externată din spital după un infarct, în luna mai a anului trecut, Eric Houston era alături de ea. Houston, în vârstă de 69 de ani, antrenor personal, o cunoscuse cu cinci ani înainte la o sală de sport din Manhattan și lucraseră împreună, devenind prieteni apropiați. Acum, Multare avea 91 de ani și nu mai avea rude în viață, iar Houston a însoțit-o până la apartamentul ei dintr-un imobil înalt din cartierul Morningside Heights.

Deși știa că memoria ei începea să slăbească, la sală păruse mereu capabilă și independentă. Când a intrat însă în apartament, Houston a fost șocat. Pe podea se aflau grămezi de corespondență adunate de-a lungul mai multor ani, inclusiv facturi și extrase bancare neînchise. Starea ei îl îngrijora. După infarct, Multare primise numeroase medicamente, iar Houston se temea că nu își va aminti să le ia. O nouă criză medicală ar fi putut surveni când ea ar fi fost singură.

„În fiecare seară mă gândeam că ar putea muri”, a spus el.

În acea perioadă, Houston a descoperit Apsley, un centru de îngrijire asistată situat pe Broadway, la intersecția cu West 85th Street, aproape de apartamentul său și de sala de sport unde lucra. Dacă Multare s-ar fi mutat acolo, el ar fi putut să o viziteze mai des. Site-ul Apsley promite mese gourmet, ieșiri regulate la Lincoln Center și îngrijire medicală de înalt nivel.

„Părea locul perfect”, a spus Houston.

Multare nu era dornică să își părăsească locuința, dar i-a spus lui Houston că ar lua în calcul Apsley dacă ar putea reveni oricând în apartamentul ei. El a asigurat-o că acest lucru va fi posibil. Un apartament cu un dormitor la Apsley costa însă 28.000 de dolari pe lună, o sumă probabil prea mare pentru Multare, care credea că are economii de aproximativ 500.000 de dolari. Pentru a verifica, Houston a dus-o la o sucursală Citibank, unde amândoi au aflat cu surprindere că Multare avea în jur de 3 milioane de dolari în mai multe conturi – suficient pentru a încerca viața într-un centru de îngrijire asistată. Houston a ajutat-o să se mute pe 4 iunie 2025.

A doua zi dimineață, ea a decis că vrea să plece.

Locul era prea sofisticat; Multare prefera dezordinea și căldura excesivă din apartamentul ei. Când a încercat să plece, angajații Apsley au intervenit. Un membru al personalului l-a sunat pe Houston și i-a spus că Multare ar avea demență. Nu mai putea lua decizii importante, a susținut angajatul, care a întrebat despre posibilitatea mutării ei în secția pentru demență a centrului.

„Categoric nu”, își amintește Houston că a răspuns, înainte de a se grăbi spre Apsley. O clientă de la sală îi povestise despre tatăl ei, care fusese practic închis într-o secție de demență a unui centru din Boston; doar haosul pandemiei de Covid îl ajutase să fie eliberat. Houston și-a imaginat că Diana ar putea avea aceeași soartă: izolată într-o secție încuiată și lipsită treptat de avere până la epuizare sau moarte.

„Încercau să o răpească”, a spus Houston.

Prin intermediul unei purtătoare de cuvânt, Apsley și compania-mamă, Sunrise Senior Living, au negat că ar fi ținut-o pe Multare împotriva voinței ei.

A urmat un conflict tensionat, marcat de neîncredere, certuri și acuzații de furt din ambele părți. În centrul disputei se afla o femeie vulnerabilă, cu inima slăbită și o memorie atât de nesigură încât uitase că este multimilionară.

Suspiciuni

Primele semne de îngrijorare legate de Houston au apărut pentru angajații Apsley aproape imediat ce el și Multare au intrat în centru. La internare, singurul obiect personal al femeii era o singură geantă pregătită de Houston, cu câteva tricouri și articole de toaletă. Nu existau pantaloni sau schimburi de lenjerie. Directoarea executivă a Apsley, Margaret Quinn, a considerat situația neobișnuită și a consemnat-o într-o notă de „mutare”. (Ulterior, Houston a spus că în aceeași zi a adus mai multe lucruri personale din apartamentul ei.)

Aceste detalii au fost furnizate de Houston și de Colleen Kerwick, avocata care îi reprezintă pe Houston și Multare într-un proces intentat la Curtea Supremă a statului New York, în Manhattan. Procesul acuză Apsley și Sunrise Senior Living de lipsire ilegală de libertate, fraudă și defăimare.

Într-o scurtă întâlnire în biroul ei, Quinn a refuzat să comenteze. Reprezentanții Apsley și Sunrise Senior Living au refuzat un interviu. În documentele depuse la dosar, Sunrise Senior Living a respins toate acuzațiile formulate de Houston și Multare. La solicitarea companiei, cazul a fost mutat în noiembrie la o instanță federală din districtul sudic al statului New York.

„Nu suntem de acord cu caracterizările și acuzațiile” formulate de Houston, a declarat Heather Hunter, purtătoare de cuvânt a Sunrise Senior Living. „Tratăm cu maximă seriozitate confidențialitatea, siguranța și securitatea rezidenților noștri și nu vom face alte comentarii”.

Avocata Kerwick a oferit The New York Times acces la clienții săi și la 627 de pagini de documente din dosar, dar ulterior a întrerupt comunicarea după ce a aflat că publicația solicitase și punctul de vedere al Apsley. Houston și Kerwick doriseră să vorbească „doar pentru o poveste despre cum funcționează sistemele închise; cum retorica ‘confidențialității’ este folosită pentru a reduce la tăcere vârstnici cu capacitate cognitivă intactă; și cum sunt pedepsiți cei care intervin în aranjamente instituționale profitabile”, a scris Kerwick într-o scrisoare către The New York Times.

Înainte de mutarea la Apsley, Houston spune că centrul a cerut ca Multare să acorde cuiva procură pentru decizii financiare, în cazul în care ar deveni incapabilă. Ea l-a ales pe Houston. Documentul, semnat pe 30 mai, menționa însă greșit numele „Diane” în loc de „Diana” în două locuri. Multare a tăiat greșelile, a scris corect numele cu pix negru și a parafat corecturile.

Conform documentelor din proces, Quinn a considerat situația suspectă. Ea a presupus că Multare venise ca rezident permanent, dar, într-o discuție cu aceasta, directoarea a constatat că Multare „nu își dădea seama” că Houston „o mutase la Apsley pentru a locui acolo”. „A spus că nu ar fi fost niciodată de acord cu asta. Nu își amintea să fi semnat procura, dar a recunoscut că semnătura îi aparține”.

Și alte persoane aveau îndoieli. Joy Reese era probabil cea mai veche prietenă a lui Multare; se cunoscuseră la New York în 1960, când aveau amândouă 27 de ani. Reese se mutase ulterior la Chicago, dar au rămas apropiate și călătoreau frecvent în Europa. Multare este nașa fiicei lui Reese, Julie Walsh.

Walsh, în vârstă de 62 de ani, curator de artă, călătorește des la New York. După ce ea și mama ei au aflat despre infarctul lui Multare și mutarea la Apsley, Reese a decis să o însoțească pe fiica sa într-o deplasare de serviciu. Au vizitat Apsley a doua zi după mutare.

Cele două femei au petrecut mult timp cu Multare în următoarele trei zile, iar aceasta părea la fel de veselă și prietenoasă ca întotdeauna. Walsh a observat însă că Multare devenea anxioasă când îl vedea pe Houston certându-se cu personalul și că uita frecvent conversații la doar câteva minute după ce avuseseră loc.

Profesioniștii din domeniul medical aveau opinii diferite. La scurt timp după externare, medicul de familie al lui Multare, Sonica Bhatia, a constatat semne de demență și boala Alzheimer, potrivit unor teste incluse în documentele depuse de Sunrise Senior Living. Într-o fișă medicală completată de un angajat al Apsley, boala Alzheimer apare ca diagnostic principal. Câteva pagini mai târziu, același formular întreabă dacă pacientul are „demență avansată sau afectare cognitivă”. Răspunsul: nu.

Diagnosticele contradictorii sunt frecvente, a spus Paul S. Appelbaum, profesor de psihiatrie la Universitatea Columbia. Funcția cerebrală nu este un comutator binar; amintirile pot reveni. O persoană cu probleme de memorie poate fi mai lucidă după-amiaza decât dimineața sau invers.

„Sunt decizii foarte dificile”, a spus el.

La Apsley, prietenii lui Multare au început să dezbată ce ar trebui făcut. Walsh a fost impresionată de centru.

„M-a frapat cât de bine funcționa totul, cât de cald era personalul și cât efort depuneau pentru a o face pe Diana să se simtă binevenită și ca acasă”, a spus ea. Walsh lucrase anterior ca psiholog în azile din Chicago.

Această opinie pozitivă l-a alarmat pe Houston, care continua să creadă că exista un plan de a o izola pe Multare și de a-i lua banii.

Confruntarea

Pe 9 iunie, în a cincea zi la Apsley, Multare a primit vizita unui asistent social de la Adult Protective Services, agenție municipală care protejează vârstnicii de abuz și exploatare. Într-o sală de conferințe s-au aflat Houston, Walsh și Reese. Asistentul social l-a avertizat pe Houston că procura este pusă sub semnul întrebării și că nu mai poate merge la bancă sau semna documente în numele lui Multare. Era antrenorul și prietenul ei, nimic mai mult.

Tulburat, Houston a plecat acasă și a contactat-o pe Kerwick. Ea l-a sfătuit să se întoarcă rapid la Apsley și să refuze să plece fără Multare. Dacă ar fi așteptat 24 de ore, i-a spus ea, Apsley ar fi solicitat tutelă temporară și un ordin de restricție împotriva lui Houston.

„Trebuie să o scoți pe Diana de acolo imediat”, i-a spus avocata.

A doua zi, Houston a revenit la Apsley, a sunat-o pe Kerwick și a pus telefonul pe difuzor, cerând eliberarea lui Multare. Quinn a fost însoțită de Tom Cana, directorul general. Cele două părți au discutat aproape o oră. Quinn a numit modificările din procură „semnale de alarmă”. Kerwick a susținut că documentul este legal și că Apsley nu o poate reține pe Multare împotriva voinței ei.

În cele din urmă, s-a convenit ca Tom Cana să îi adreseze lui Multare o singură întrebare: nu ar prefera să rămână? Apsley era foarte frumos, a spus ea, dar voia să plece.

Pe 10 iunie, Multare și Houston au luat un taxi și au părăsit Apsley.

Înapoi acasă

Până în octombrie, Multare revenise la viața din apartamentul său din Morningside Heights, unde locuia din 1976. Houston a angajat îngrijitori pentru supraveghere permanentă, iar corespondența era acum ordonată. Houston o vizita des, făcând exerciții ușoare pentru a-i menține forța. Știind că iubea animalele, a dus-o la ferma surorii sale din Connecticut, unde se bucura de cai.

Houston nu a renunțat niciodată la convingerea că prietena sa este lucidă. A angajat un psihiatru, Gary Collins, pentru teste cognitive. Rezultatele l-au încurajat: Multare a obținut scor maxim la un test și 29 din 30 la altul.

„Nu are demență”, a spus Houston.

Într-un interviu recent, Multare a zâmbit pe canapeaua ei roșie. Îi plăcea priveliștea de pe balcon și tablourile surorii sale de pe pereți. Houston stătea lângă ea; și-au prins mâinile.

„Am încredere în Eric”, a spus ea. „Mă simt foarte norocoasă pentru această relație.”

Reese și Walsh au spus că apreciază grija lui Houston, dar se tem că el ar fi blocat numărul lui Reese pe telefonul lui Multare. Houston a negat.

„Diana poate vorbi cu ei sau cu oricine dorește, oricând”, a spus el.

Deși s-au cunoscut târziu, Houston știa povestea vieții lui Multare. Ea crescuse cu sora sa, Aline, într-o casă de pe West 85th Street.

„Central Park a fost locul meu de joacă”, a spus ea.

Houston credea că banii proveneau din vânzarea proprietăților familiei. Documentele arată însă că cea mai mare parte a averii provenea din pensia sa de profesor și din vânzarea unei case din Long Branch, New Jersey, pentru 3,1 milioane de dolari, după o luptă juridică cu primăria.

„Era o forță”, și-a amintit o aliată din acea perioadă.

În cele din urmă, Apsley a renunțat la toate taxele pentru cele șase zile petrecute de Multare acolo, deși procesul continuă. Reprezentanți ai Adult Protective Services au vizitat apartamentul de mai multe ori, lucru pe care Houston îl interpretează drept hărțuire.

„Dacă voiam să îi fur banii, de ce aș fi convins-o să se mute într-un loc care costă 28.000 de dolari pe lună?”, a spus el. „Consider că ea face parte din familia mea”.

Pe canapea, Multare a vorbit despre Apsley. Amintirile îi apăreau și dispăreau. Își amintea cel mai clar că mutarea fusese ideea lui Houston.

„Da, asta e partea pe care o ții minte mereu”, a spus el, râzând.

Nu își amintea că dorise să plece sau de proces. După câteva sugestii, și-a amintit însă intenția de a preveni ca alți oameni să fie închiși pentru a li se lua banii.

„Mă îngrijorează că acest lucru s-ar putea întâmpla și altora”, a spus ea.

Câteva minute mai târziu, a spus că nu își mai amintește nimic.

„Îmi pare rău pentru memoria mea”, a spus ea. „Asta e cea mai mare problemă a mea. Nu îmi amintesc nimic”.