Antena 3 CNN Politică Marcel Ciolacu, atac la Ludovic Orban: 'Are acel sindrom când ți se umflă capul și crezi că le știi tu pe toate'

Marcel Ciolacu, atac la Ludovic Orban: 'Are acel sindrom când ți se umflă capul și crezi că le știi tu pe toate'

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, și-a exprimat, marți, indignarea că premierul Ludovic Orban nu a dorit să participe la discuții cu Opoziția despre măsurile care trebuie luate în continuare în contextul pandemiei de coronavirus.

de Gabriel Dano    |   

"Am făcut un comitet executiv și am vorbit cu colegii mei - trebuie să lăsăm anumite instrumente. Pe mine domnul ministru Arafat m-a convins că trebuie să rămână obligativitatea purtării măștilor în spații închise, distanțierea socială și neorganizarea de evenimente fără o limitare de persoane.

Toate aceste lucruri le consider de bun simț. Nu înțeleg de ce - și aici nu e de vină domnul Arafat - domnul Orban nu a venit să avem o discuție aplicată. Sunt mai multe modele europene, nu trebuie să inventăm noi apa caldă. Poți să lași la latitudinea administrațiilor locale să pună în aplicare anumite măsuri. Noi venim cu cadrul legislativ și pe urmă autoritățile pot să se muleze în funcție de câte cazuri sunt și cum stă situația în fiecare județ.

Aici este o mare greșeală de abordare. E acel sindrom când ți se 'umflă' capul, când crezi că le știi tu pe toate. În acest moment categoric i s-a 'umflat' capul domnului Orban. Din moment ce refuză orice dialog, cu orice partener politic, categoric", a spus Marcel Ciolacu, la Sinteza zilei.

 

 

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic la locomotiva unui tren cu zeci de călători, în gara Hodoni din Timiș