Antena 3 CNN Actualitate Locale O cisternă înmatriculată în Ucraina a derapat în Suceava | Trafic oprit pe ambele sensuri, pe DN2, la ieşire din Fălticeni

O cisternă înmatriculată în Ucraina a derapat în Suceava | Trafic oprit pe ambele sensuri, pe DN2, la ieşire din Fălticeni

O cisternă înmatriculată în Ucraina a derapat și a ajuns în șanțul de la marginea drumului, în Suceava. Traficul este oprit pe DN2, la ieşire din Făliceni.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Potrivit Centrului Infotrafic, accidentul a avut loc pe DN2 Roman-Suceava, la ieșire din localitatea Fălticeni, județul Suceava.

O autocisternă înmatriculată în Ucraina, fără încărcătură, a derapat și a pătruns în șanț, o parte fiind imobilizată pe suprafața de rulare.

Nu au fost înregistrate persoane rănite. Traficul rutier în zonă este oprit pe ambele sensuri.

Citeşte şi: Un microbuz care venea din Germania a intrat într-un cap de pod, la scurt timp după trecerea frontierei în România. Mai mulţi răniţi, printre care şi un copil

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Intervin pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD B2.

În eveniment a fost implicat doar conducătorul autovehiculului care nu are nevoie de îngrijiri medicale. Autocisterna este goală.

Subiecte în articol: cisterna Suceava trafic oprit Fălticeni
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vladimir Putin, învestit pentru încă 6 ani ca preşedinte al Rusiei