Ca să-l cităm pe Donald Trump – „Trăim într-o lume nebună!” – strânsoarea extraordinară și absolut epuizantă în care ține președintele american lumea de un an de zile s-a intensificat și mai mult miercuri, scrie CNN.
Tensiunea s-a așezat cu greutate peste Washington, s-a întins până peste Atlantic și a învăluit și Orientul Mijlociu. Toată lumea a așteptat momentul în care va cădea foc din cer.
Va bombarda Trump Iranul până la urmă pentru a-și respecta angajamentul pentru protestatari că „ajutorul e pe drum” după o campanie de reprimare brutală?
Astăzi pare că nu și că va lua de bune „asigurările” venite din Iran că execuțiile și uciderea protestatarilor se vor opri.
„Vom urmări și vom vedea care este procesul”, a declarat el în fața reporterilor. Acum, toată lumea așteaptă să vadă ce face Trump, iar asta-i place cel mai mult – să stea în spatele biroului din Biroul Oval, să arunce cu amenințări, insinuări și insulte ca un dirijor care conduce o orchestră a obscenului. O orchestră care nu produce armonie, ci haos global.
Întrebat cum poate să aibă încredere în angajamente făcute de un regim iranian care tocmai ce și-a ucis cetățenii cu miile după decenii întregi de dictatură, Trump i-a lăsat din nou pe americani în suspans, așa cum o face deobicei.
„O să aflăm. O să aflu după asta, o să aflați și voi, dar ni s-a spus cu sinceritate și sper că va fi adevărat. Cine știe, cine mai știe. Trăim într-o lume nebună”, a răspuns Trump.
Dar cu adevărat cel mai nebunesc lucru din această declarație a fost că Trump vorbea despre o problemă gravă de război și politică internațională în timpul unui eveniment de la Casa Albă pentru promovarea laptelui integral în școli.
Foto: Getty Images
„Vă mai aduceți aminte vremurile de odinioară când eram și noi copii?”, i-a întrebat Trump pe jurnaliștii care așteptau să afle răspunsuri importante despre posibila intervenție americană în Iran.
„Toată lumea bea după toată lumea atunci. Astăzi nu prea mai facem asta. Dar dacă ați vrea, dacă aveți încredere în persoana după care beți, este chiar aici, e pentru voi, ok? E semi-proaspăt, are cinci-șase zile”, a spus președintele, arătând spre o sticlă de lape care stătea pe birou.
O nouă schimbare în epopeea Groenlandei
Așa cum deseori se întâmplă în era Trump, a fost o nouă zi de suprarealism la Washington. Administrația de la Casa Albă a primit o delegație a reprezentanților din Danemarca și Groenlanda, după noile amenințări ale lui Trump.
E important de subliniat cât de bizară a fost vizita.
Oficialii europeni au venit la Washington pentru a insista că teritoriul danez semiautonom nu este de vânzare și că Trump nu ar trebui să încerce să-l invadeze sau să-l cumpere.
În primul mandat al lui Trump, ideea că acesta ar putea să invadeze Groenlanda pentru a pune în aplicare doctrina „Manifest Destiny” a SUA a fost socotită drept o glumă.
În al doilea mandat al său, însă, dezlănțuitul președinte nr. 45-47 este luat foarte în serios de liderii europeni, mai ales după ce a promis să-i schimbe forțat cu reacționari de tip MAGA, în strategia sa de securitate națională.
Confruntarea a fost și mai bizară pentru că Groenlanda este încă teritoriu NATO. Susținerile lui Trump că Danemarca nu poate apăra Groenlanda n-au absolut niciun sens – Danemarca face parte din cea mai mare și mai puternică alianță militară a globului.
Orice atac asupra insulei ar fi socotit un atac asupra tuturor membrilor NATO.
Cel mai rău lucru care ar fi putut să se întâmple ar fi fost ca întâlnirea cu europeni să se transforme într-un circ de genul celui în care JD Vance s-a năpustit asupra lui Volodimir Zelenski, în Biroul Oval, la întâlnirea din februarie anul trecut.
Un asemenea dezastru a fost evitat, însă membrii delegației europene, vizibil îngrijorați, au declarat că încă există un „dezacord fundamental” între SUA și Europa cu privire la soarta Groenlandei.
Ulterior, în Biroul Oval, președintele SUA s-a plâns că are nevoie de Groenlanda pentru propunerea sa „Domul de Aur”, un scut anti-rachetă. A „avertizat” și că Rusia și China ar avea intenții să cucerească teritoriul.
A insultat grosolan și un membru NATO curajos care și-a trimis soldații să moară pentru războiul Americii, după atentatele din 11 septembrie.
„Au mai adăugat o sanie trasă de câini acolo luna trecută. Au adăugat încă o sanie trasă de câini. Nu-i va ajuta prea mult”, a spus Trump, insinuând că Danemarca nu apără suficient de robust Groenlanda și că militarii danezi nu sunt suficient de capabili.
După toate astea, ziua criza Groenlandei a evoluat și mai spectaculos – Danemarca și aliații săi europeni au anunțat că trimit trupe pe insula arctică, în scopul unei „misiune de explorare și recunoaștere”.
Suedia a anunțat că va trimit un număr nespecificat de militar, Norvegia va trimite doi, iar Germania 13. Franța deja a trimis primele trupe la Nuuk pentru un exercițiu militar organizat rapid – „Arctic Endurance”.
Aceste desfășurări militare sunt simbolice, în mod evident. Simbolismul este incredibil, însă – state europene își trimit militarii pentru a arăta că sunt dispuși să apere teritoriul NATO nu de Rusia sau de China sau de vreo organizați teroristă, ci de cel mai puternic și mai crucial partener al alianței occidentale – SUA.
Ce se întâmplă mai departe, însă? Continuă Trump presiunile pentru a forța Danemarca să vândă Groenlanda – deși nu a spus până acum de unde ar scoate sutele de miliarde de dolari necesare pentru o astfel de achiziție.
Sau va decide să lanseze o operațiune similară cu cea care a dus la capturarea lui Maduro. O astfel de aventură militară ar declanșa o dilemă groaznică pentru NATO.
Jonglarea multiplelor crize
Restul lumii se confruntă astăzi cu un președinte american care guvernează pe baza capriciilor sale și a cărui strategie este să nu aibă nicio strategie și să țină pe toată lumea într-o stare de neliniște perpetuă.
Susținătorii lui argumentează că impredictibilitatea sa este un plus – că ținea lumea în gardă și că a reconstruit puterea și influența SUA. Dacă nici măcar el nu este niciodată sigur de ce va face mai departe, cum ar putea să fie adversarii SUA?
Există o senzație că, în tot ce face, Trump merge după cum bate vântul, că se comportă ca un jongler care încearcă cu disperare să țină mingile în aer și reușește să o facă doar printr-un noroc orb.
Situația din Iran este cel mai bun exemplu al stilului său impulsiv de leadership.
Timp de mai multe zile, Trump a părut că se află, neoprit, pe un drum către un nou atac militar împotriva Iranului, după amenințările sale repetate. Toate semnele indicau că urmează o acțiune decisivă – armata SUA și-a evacuat baza din Qatar, mai multe țări și-au îndemnat cetățenii să plece din Iran și să amâne orice călătorie în regiune. Miercuri noapte, Iranul și-a închis spațiul aerian pentru a fi pregătit de detectarea avioanelor americane sau israeliene de bombardamente.
Urmăritoarele de zboruri arătau fluxuri de avioane de linie ocolind teritoriul Iranului, care în mod normal este un culoar aerian intens folosit între Europa și Asia.
Pentru câteva ore, marți și miercuri, au fost posibile apeluri telefonice din interiorul Iranului către exterior, după blackoutul de comunicații și internet impus.
„Oamenii au început să sune”, a spus Nazila Fathi, fostă corespondentă a New York Times la Teheran. „Părea că oamenii erau cu adevărat intimidați de masacrul pe care regimul l-a comis. Dar, în același timp, se așteptau la un fel de lovitură militară”, a spus ea.
În ciuda fanfaronadei sale, Trump pare că se răzgândește. A ordona soldaților americani să intre în luptă este o decizie dificilă pentru orice președinte. Orice atac asupra Iranului menit să distrugă capacitatea de represiune a regimului ar trebui să fie amplu și profund. Tipul de șoc rapid și tăios care a caracterizat loviturile SUA în Venezuela și în Iran, anul trecut, ar putea fi ineficient. SUA ar putea fi atrase într-o implicare mai îndelungată, față de care susținătorii lui Trump „MAGA”, deja incomodați de ambițiile sale globale de putere, s-ar putea să se opună.
Desigur, posibila ezitare a lui Trump privind acțiunea militară ar putea fi o stratagemă. Înainte de a lovi, anul trecut, programul nuclear al Iranului, a lăsat impresia că Iranul mai are doar câteva zile pentru a ajunge la un acord, apoi a trimis bombardierele invizibile ale SUA într-o misiune îndrăzneață în jurul lumii pentru a viza siturile nucleare.
Așteptări uriașe
Președinții anteriori au fost atenți să evite orice impresie că îi cheamă pe protestatarii iranieni în stradă, pentru a nu oferi regimului un pretext să pretindă că aceștia acționează în numele „satanei”, felul în care regimul se referă la SUA. Trump nu a avut asemenea rezerve.
„Patrioți iranieni, continuați protestele – ocupați instituțiile, ajutorul e pe drum”, a scris președintele american într-o postare pe Truth Social, marți, multe dintre cuvinte fiind, în stilu-i caracteristic, scrie cu majuscule.
Desigur, protestatarii care înfruntă brutalitatea feroce a liderilor lor ar percepe acest mesaj ca pe un apel la acțiune și o promisiune de sprijin.
„Dacă nu face nimic, istoria îl va judeca pentru trădarea strategică și morală, pentru că i-a încurajat pe protestatari să iasă în stradă timp de săptămâni, le-a tot spus iranienilor că îi susține, iar apoi a privit cum mii de protestatari au fost uciși”, spune Karim Sadjadpour de la Carnegie Endowment for International Peace.
„În același timp, acțiunea militară presupune o mulțime de riscuri”, a spus Sadjadpour. „Nu există un glonț de argint prin care să putem înlătura curat regimul și să instaurăm o democrație laică”.
Este greu de văzut cum ar putea președintele american să iasă din această capcană. Amenințările, blufurile și jonglarea cu toate mingile politicii externe din lume nu pot funcționa la nesfârșit.
Un președinte american care disprețuiește politica tradițională, acționează după instinct și spune că este un om al păcii, în timp ce dezvoltă o apetență tot mai mare pentru acțiuni militare spectaculoase și violente, este sub presiunea timpului.
După cum chiar el a spus, este o „lume nebună”.