Pe 26 aprilie se împlinesc 40 de ani de la explozia reactorului 4 de la Cernobîl, cel mai grav accident nuclear din istorie. Centrala Cernobîl este închisă azi, dar rămâne o rană deschisă în conștiința colectivă și o zonă de interes global. Regiunea afectată se transformă lent, între ruine radioactive, faună renăscută și turismul morbid care crește de la an la an, scrie iaea.org.
Cum arată azi centrala Cernobîl
Centrala nucleară de la Cernobîl nu mai produce energie, toate cele patru reactoare fiind închise, ultimul în 2000. Astăzi, reactorul 4, locul tragediei, este „sigilat” într-un imens sarcofag modern din oțel, numit „Noua Structură de Confinare”. Construit între 2010 și 2016, acest dom uriaș are rolul de a preveni scurgerile radioactive și de a permite demontarea în siguranță a resturilor reactorului distrus.
Procesul de decomisionare a centralei este unul complex, care va dura zeci de ani. Sunt în desfășurare lucrări de curățare, dezafectare și gestionare a deșeurilor radioactive, cu implicarea autorităților ucrainene și a comunității internaționale.
› Vezi galeria foto ‹
Ce este zona de excludere
Zona de excludere a fost instituită imediat după accident și acoperă un perimetru de aproximativ 30 de kilometri în jurul centralei. Peste 200.000 de oameni au fost evacuați din zonă, inclusiv cei 49.000 de locuitori ai orașului Pripiat. În săptămânile și lunile ce au urmat, alți 67.000 au fost relocați forțat din localitățile contaminate.
În prezent, zona este aproape nelocuită, cu excepția câtorva localnici care s-au întors pe cont propriu în satele părăsite. Accesul este permis doar în condiții controlate, cu ghizi autorizați. Pripiat a devenit un „oraș-fantomă” în care timpul pare să fi încremenit: roata uriașă din parcul de distracții, clasele abandonate, jucăriile uitate pe mese – toate sunt mărturii tăcute ale tragediei.
În ciuda nivelurilor ridicate de radiații, natura a revenit în forță: lupi, urși, mistreți, castori și chiar cai sălbatici trăiesc nestingheriți, formând un ecosistem neașteptat într-o lume post-apocaliptică.
Dezastrul de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986
Totul a pornit de la un test prost planificat. În noaptea de 25 spre 26 aprilie 1986, reactorul 4 RBMK a explodat în timpul unei simulări la putere redusă. Din cauza unor deficiențe de proiectare și a erorilor umane, combustibilul nuclear s-a supraîncălzit, generând o explozie devastatoare urmată de incendii care au emis în atmosferă cantități uriașe de materiale radioactive.
Accidentul a provocat moartea imediată a doi muncitori, iar în următoarele trei luni au murit alți 28 de pompieri și lucrători, majoritatea victime ale sindromului acut de radiații. Peste 600.000 de oameni, cunoscuți drept „lichidatori”, au fost trimiși să limiteze dezastrul. Mulți dintre ei au fost expuși la doze periculoase de radiații, fără echipamente de protecție adecvate, în condiții extreme.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, peste 1.800 de copii care aveau sub 14 ani în momentul accidentului au dezvoltat cancer tiroidian. Deși tratabil, acest număr depășește de departe incidența normală și a fost pus în legătură directă cu expunerea la iod radioactiv.
Impactul de durată și moștenirea lăsată de Cernobîl
Radioactivitatea a contaminat aproximativ 150.000 km² din Ucraina, Belarus și Rusia. Izotopi precum Cesiu-137 și Stronțiu-90 au un timp de înjumătățire de 30, respectiv 29 de ani, ceea ce înseamnă că efectele încă se resimt în regiune. Mutanții genetici în rândul animalelor și plantelor au fost documentați în anii următori, dar astăzi zona servește ca un laborator natural pentru cercetători.
Centrala Cernobîl a schimbat pentru totdeauna percepția lumii asupra energiei nucleare. RBMK-urile din fosta URSS au fost ulterior modificate pentru a corecta erorile de design, iar sistemele de siguranță din centralele din întreaga lume au fost regândite.
Este sigur să vizitezi centrala Cernobîl azi?
Pentru vizite de scurtă durată, nivelul de radiație din zona de excludere este considerat tolerabil. Există excursii organizate, cu rute stabilite și condiții stricte de acces, iar interesul pentru „turismul întunecat” crește an de an. Vizitatorii pot vedea ruinele centralei, orașul Pripiat, și pot înțelege mai bine amploarea și urmările unei tragedii care a afectat generații întregi.
Locul unde natura a luat o turnură neobișnuită
În zona de excludere de la Cernobîl, natura a luat o turnură neașteptată. Departe de imaginea unui spațiu complet lipsit de viață, regiunea găzduiește astăzi populații numeroase de animale mari, specii adaptate genetic și ecosisteme care continuă să evolueze în condiții extreme, sub influența radiațiilor, dar mai ales a absenței activității umane, potrivit BBC Science Focus.
Mamiferele mari prosperă la Cernobîl
În mod normal, animalele mari dispar primele după un dezastru, dar în zona Cernobîl se întâmplă opusul. Lupi, urși, bizoni, cai sălbatici, castori, cerbi și râși s-au întors și trăiesc în număr mare.
Deși există radiații, cercetătorii spun că factorul decisiv a fost dispariția oamenilor: vânătoarea, agricultura și activitatea umană au încetat. Ecosistemul s-a refăcut natural, iar animalele mari au profitat de lipsa presiunii umane.
Broaștele care s-au înnegrit
În zona contaminată, broaștele au devenit mult mai închise la culoare decât cele din restul Ucrainei. Pigmentul închis (melanina) le oferă o protecție parțială împotriva radiațiilor.
Nu este o mutație „nouă”, ci o selecție naturală: broaștele mai închise au supraviețuit mai ușor și s-au înmulțit. În timp, populația a devenit vizibil mai închisă la culoare.
Ciupercile care cresc în ciuda radiațiilor
În interiorul reactorului și în zonele contaminate cresc ciuperci negre bogate în melanină, care supraviețuiesc în condiții extreme.
Unele chiar par să se dezvolte mai bine în medii radioactive. Cercetătorii încă studiază dacă folosesc radiația pentru energie, dar cert este că au ocupat un mediu unde aproape nimic altceva nu poate trăi.
Câinii care evoluează diferit
Câinii fără stăpân din Cernobîl provin din animalele abandonate în 1986. În timp, au devenit genetic diferiți de alte populații de câini din Ucraina.
Schimbările nu sunt cauzate direct de radiații, ci de izolare: populații mici, încrucișări între rude, hrană diferită și lipsa contactului cu alte grupuri.
„Pădurea goală”
După accident, unele zone păreau paradoxal verzi, dar aproape fără sunete de animale sau păsări. Natura arăta intactă, dar era „tăcută”.
Ecologii au numit acest fenomen „pădure goală”, un ecosistem care arată complet, dar în care lipsesc multe specii mici și activitatea naturală obișnuită.