Antena 3 CNN › Actualitate › Locale › Cum arată noul corp al Spitalului Marius Nasta din Bucureşti. Băluţă: E unica facilitate de acest fel ridicată de la zero în 35 de ani

Cum arată noul corp al Spitalului Marius Nasta din Bucureşti. Băluţă: E unica facilitate de acest fel ridicată de la zero în 35 de ani

M.P.
2 minute de citit Publicat la 17:57 13 Oct 2026 Modificat la 17:57 13 Oct 2026
Cum arată noul corp al Spitalului Marius Nasta din Bucureşti. Sursa foto: Daniel Băluţă / Facebook

Primarul Sectorului 4 din Bucureşti, Daniel Băluţă, a publicat, marţi, imagini cu noul corp de spital al Institutului „Marius Nasta”. "Este, de altfel, singura facilitate medicală de acest fel construită de la zero în România în ultimii 35 de ani", a transmis edilul.

Băluţă a spus că noua aripă de la "Marius Nasta" este o clădire nouă, modernă, realizată la cele mai înalte standarde și adaptată cerințelor actuale în materie de cercetare, diagnostic și tratament al bolilor pulmonare.

"Acesta este noul corp de spital al Institutului „Marius Nasta”, pe care l-am construit împreună, pentru București și nu numai. 

Mă bucur de fiecare dată când văd cum un proiect la care am muncit atât de mult a devenit realitate. Iar aici chiar avem toate motivele să fim mândri de ceea ce am realizat.

Vorbim despre o clădire nouă, modernă, realizată la cele mai înalte standarde și adaptată cerințelor actuale în materie de cercetare, diagnostic și tratament al bolilor pulmonare. Este, de altfel, singura facilitate medicală de acest fel construită de la zero în România în ultimii 35 de ani.

Și cred că imaginile vorbesc de la sine. Atât la interior, cât și la exterior, totul arată așa cum ne-am dorit de la bun început. Așa ar trebui să arate spitalele în care sunt îngrijiți oamenii", a transmis Daniel Băluţă.

Ce lucrări s-au făcut la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”

Premierul României, Ilie Bolojan, anunţase, la începutul lunii iunie, deblocarea finanţării pentru modernizarea și extinderea infrastructurii medicale prin realizarea unui nou centru de diagnostic și tratament al tuberculozei, la Institutul "Marius Nasta" din Bucureşti. 

"Proiectul de la „Marius Nasta” presupune modernizarea și extinderea infrastructurii medicale prin realizarea unui nou centru de diagnostic și tratament al tuberculozei, cu săli moderne de operație, unități de terapie intensivă și facilități pentru intervenții multidisciplinare.

De asemenea, au fost incluse soluțiile tehnice necesare pentru noua secție ATI și pentru laboratorul de bronhoscopie, investiții importante pentru creșterea capacității de diagnostic și tratament.

Valoarea totală a proiectului este de 640 milioane de lei, din care aproximativ 391 de milioane de lei reprezintă restul de executat. Finanțarea este asigurată prin PNRR și din bugetul de stat", a transmis Bolojan, atunci.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole