Antena 3 CNN Actualitate Dan Voiculescu, reflecție tulburătoare despre moarte: „Agnosticul caută răspunsuri, nu liniște”

Dan Voiculescu, reflecție tulburătoare despre moarte: „Agnosticul caută răspunsuri, nu liniște”

G.A.
1 minut de citit Publicat la 13:02 15 Sep 2026 Modificat la 13:02 15 Sep 2026
Profesorul Dan Voiculescu. Sursa foto: danvoiculescu.net

Profesorul Dan Voiculescu propune, într-o nouă postare publicată pe blogul său, o reflecție profundă despre felul în care credinciosul, ateul și agnosticul se raportează la moarte și la sensul existenței.

Potrivit acestuia, confruntarea cu propria mortalitate schimbă radical perspectiva agnosticului, deoarece moartea nu mai poate fi analizată cu detașarea rezervată unei simple ipoteze filozofice.

„Când se gândește serios la moarte, argumentele devin personale”, afirmă profesorul Dan Voiculescu.

În opinia sa, agnosticul autentic evită două răspunsuri categorice: atât certitudinea ateului că după moarte nu mai există nimic, cât și convingerea neclintită a credinciosului că dincolo începe viața veșnică. Ambele poziții pot oferi liniște, însă agnosticul nu urmărește confortul, ci adevărul.

Dan Voiculescu invocă și exemplul biblic al lui Iov, arătând că nici credința nu oferă întotdeauna explicații simple sau liniștitoare. Dimpotrivă, omul este îndemnat să continue căutarea și să înțeleagă complexitatea universului, chiar și atunci când răspunsul definitiv îi scapă.

„Un agnostic interesat de credință exact asta face. Caută soluții, răspunsuri adevărate. Inclusiv în fața morții. Nu se resemnează, nu închide ochii”, subliniază profesorul.

Concluzia postării răstoarnă perspectiva obișnuită asupra fricii de moarte. Pentru agnosticul autentic, aceasta nu ar reprezenta doar teama de dispariție, ci mai ales refuzul de a accepta că existența omului ar putea fi lipsită de un sens superior.

„Frica de moarte nu e teama de a nu mai exista, ci, mai curând, refuzul de a accepta o existență fără un sens mai înalt”, concluzionează Dan Voiculescu, invitându-și cititorii să răspundă unei întrebări esențiale: cum se raportează fiecare dintre noi la frica de moarte?

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole