De ce avea Omul de Neanderthal nasul turtit? Răspunsul surprinzător al cercetătorilor

O analiză digitală a oaselor nazale perfect conservate ale unui craniu de neanderthalian arată că nasul acestora nu a evoluat pentru a încălzi aerul respirat. Craniul provine de la "Omul de la Altamura", unul dintre cele mai complete și mai bine conservate schelete de neanderthalian descoperite vreodată. Speologii l-au găsit în 1993, în timpul explorării unei peșteri din apropierea orașului Altamura, în sudul Italiei. Pentru a preveni deteriorarea oaselor, specimenul nu a fost scos din peșteră, deoarece este acoperit de un strat gros de calcit, cunoscut sub numele de  "floricele de peșteră". Neanderthalianul a murit probabil chiar în locul unde a fost descoperit, acum între 130.000 și 172.000 de ani, potrivit Live Science.

Cavitatea nazală "perfect conservată" a Omului de la Altamura este unică în arhiva fosilă umană, conform unui studiu publicat luni (17 noiembrie) în revista PNAS. Din acest motiv, aceste oase rare și fragile pot oferi informații esențiale pentru a răspunde la întrebarea dacă fețele neanderthalienilor erau adaptate la climate reci.

„Forma generală a cavității și deschiderii nazale la neanderthalieni urmează o tendință destul de constantă. În ansamblu, forma începe mare și devine și mai mare pe parcursul evoluției lor, cele mai recente populații având deschideri nazale extrem de mari", a declarat autorul principal, Costantino Buzi, paleoantropolog la Universitatea din Perugia.

O teorie susține că nasurile mari ale neanderthalienilor ar fi evoluat ca adaptări la medii reci și uscate, anatomia lor nazală fiind utilă pentru încălzirea și umidificarea aerului inspirat. Totuși, toate studiile anterioare s-au bazat pe aproximări ale oaselor delicate din cavitatea nazală, deoarece aceste structuri – etmoidul, vomerul și cornetul nazal inferior – erau rupte sau lipseau la toate craniile de neanderthalian descoperite până acum.

Buzi și colegii săi au desfășurat un proiect de „paleoantropologie virtuală" pentru a documenta și digitaliza Omul de la Altamura fără a scoate specimenul din peșteră. Folosind sonde endoscopice, cercetătorii au obținut imagini video din interiorul cavității nazale și au realizat pentru prima dată modele 3D ale oaselor nazale ale unui neanderthalian.

Analiza imaginilor endoscopice a arătat că structurile nazale interne ale Omului de la Altamura nu erau nici unice, nici semnificativ diferite de cele ale oamenilor moderni. Deși restul scheletului prezintă adaptări la frig – membre mai scurte și un corp robust, comparativ cu oamenii moderni – nasul nu urmează aceeași logică adaptativă.

„Noul studiu este informativ, deoarece două dintre cele trei trăsături unice propuse anterior pentru cavitatea nazală a neanderthalienilor nu par să fie prezente la acest specimen. Absența acestor trăsături indică o variație la nivelul speciei, necunoscută până acum", a declarat Todd Rae, paleoantropolog la Universitatea din Sussex, care nu a participat la studiu.

Buzi este de acord că neanderthalienii prezentau probabil o variabilitate intraspecifică, dar avertizează că dovezile solide sunt limitate, deoarece doar specimenul de la Altamura oferă date privind structurile interne ale nasului neanderthalian.

„Totuși, motivul pentru care neanderthalienii aveau nasuri mari ar putea să nu aibă nicio legătură cu adaptările la climat rece", spune Rae.

„Toate speciile anterioare de Homo aveau nasuri largi, iar majoritatea Homo sapiens posedă un nas lat. Doar oamenii din nordul Europei/Arctica – o proporție infimă din populația globală – nu au această caracteristică", explică Rae.

În loc să considerăm nasul neanderthalian drept o adaptare unică la frig, este mai potrivit să îl înțelegem ca pe un mecanism eficient de modificare a temperaturii și umidității aerului inhalat, necesar pentru a alimenta corpurile masive ale acestor hominini.

„Numeroase presiuni de mediu și constrângeri fizice au modelat probabil fața neanderthalienilor, rezultând o arhitectură diferită de a noastră, dar perfect funcțională pentru climatul dur al Pleistocenului târziu european", a concluzionat Buzi.