Nu a fost niciodată mai important să fii un călător politicos și respectuos. Dar cum ceri ceva cu amabilitate atunci când nu există un echivalent pentru cuvântul „te rog”? Sunt vorbitorii limbilor nordice pur și simplu mai direcți sau politețea se manifestă în moduri pe care cei din afara culturii respective s-ar putea să nu le recunoască imediat? BBC a încercat să găsească un răspuns la aceste întrebări.
Editorul BBC şi-a povestit experienţa: "Mă aflu într-o patiserie din Copenhaga și stau la coadă pentru felii de prăjitură cu lămâie pudrate cu zahăr, chifle cu cardamom împletite cu grijă și rulouri cu scorțișoară rumenite frumos. Când ajung în fața rândului, sunt pregătit să comand folosind câteva cuvinte simple în daneză. Însă mă lovesc de o problemă: în această țară nu există un singur cuvânt care să funcționeze exact ca „please” din engleză.
La fel ca mulți alți oameni, atunci când călătoresc, învăț noțiunile de bază: salutul, rămas-bunul, da, nu, „te rog” și „mulțumesc”. Însă acest lucru pur și simplu nu este posibil în daneză, suedeză, norvegiană, islandeză sau finlandeză, limbi în care nu există un termen universal care să funcționeze în același mod.
Așadar, care este situația? Sunt vorbitorii limbilor nordice pur și simplu mai direcți sau politețea se manifestă în moduri pe care cei din afara culturii respective s-ar putea să nu le recunoască imediat? Pentru călători, înțelegerea acestei diferențe poate face ca interacțiunile cotidiene să fie mult mai ușor de gestionat".
Politețea poate varia
Primul lucru de înțeles, spune lingvistul dr. James Puchowski, cercetător la Nynorsk Kultursentrum (Muzeul Norvegian al Culturii Scrise), este că încercarea de a găsi o traducere directă a cuvântului „te rog” s-ar putea să nu fie cel mai bun punct de plecare.
„Eficiența este apreciată aici, iar comunicarea este, în general, directă”, afirmă Daniela Hummelgren.
De exemplu, danezii ar putea cere un produs de patiserie folosind expresia "aș putea să cer” pe,ntru a-și manifesta bunele maniere. În Suedia, vorbitorul ar putea adăuga "mulțumesc" la solicitare, în timp ce în Norvegia, politețea s-ar putea exprima printr-o ușoară ridicare a intonației la finalul cererii, însoțită de un zâmbet.
Daniela Hummelgren, profesoară de limba daneză, afirmă că franchețea face parte din stilul de comunicare. „Eficiența este apreciată aici, iar comunicarea este, în general, directă”, spune ea. O politețe excesivă ar putea fi percepută ca fiind deranjantă dacă încetinește un proces.
Dar oare se comportă nepoliticos?
Puchowski consideră aceste diferențe o reflectare a structurii sociale. În țările nordice, explică el, egalitarismul este prețuit, iar distincțiile dintre oameni sunt mai puțin marcate în limbajul cotidian. De exemplu, formele de adresare mai formale, precum „Herr” și „Frue” (domnule și doamnă), au ieșit în mare parte din uzul curent, o dovadă a modului în care oamenii se percep: ca fiind egali și mai puțin definiți de apartenența la o anumită clasă socială.
Această trăsătură egalitaristă este adesea asociată cu „Legea lui Jante” (Janteloven), conceptul scandinav conform căruia nimeni nu ar trebui să se considere mai special sau mai important decât ceilalți. În interacțiunile cotidiene, afirmă Puchowski, acest lucru poate însemna un accent mai mic pe evidențierea statutului social. Prin urmare, politețea se poate baza mai puțin pe cuvinte care exprimă deferență, precum „vă rog”, și mai mult pe formulare, ton și context.
Norme sociale similare se regăsesc în întreaga regiune, inclusiv în Finlanda, în ciuda faptului că finlandeza aparține unei familii lingvistice diferite de cea a limbilor daneză, suedeză, islandeză și norvegiană.
„Limba înseamnă mai mult decât cuvinte”, a spus Puchowski. „Ține și de modul în care prezinți o idee.”
Politețe fără a spune „te rog”
Hummelgren afirmă că vizitatorii ar trebui să se inspire din comportamentul celor din jur. „Trebuie să-ți calibrezi nivelul de politețe în funcție de locul în care te afli”, a spus ea. „Observă situațiile din jurul tău pentru a te familiariza cu ceea ce este considerat politicos și ce nu.” Chiar și fără a cunoaște limba, călătorii pot fi atenți la tonul vocii, la limbajul corporal și la modul în care oamenii se adresează personalului de servire și persoanelor necunoscute.
În Suedia, o modalitate simplă este să adaugi „tack”, adică „mulțumesc”, atunci când faci o solicitare. Studiile privind termenul suedez „tack” asociază utilizarea acestuia cu egalitatea și reciprocitatea, mai degrabă decât cu deferența. Același cuvânt de bază este folosit în mare parte a regiunii: „tak” în daneză și „takk” în norvegiană și islandeză, în timp ce vorbitorii de finlandeză folosesc „kiitos” pentru a mulțumi.
Totuși, vizitatorii nu trebuie să-și facă prea multe griji dacă greșesc. Nimeni nu va strâmba din nas și nici nu te va privi cu reproș dacă îți comanzi o cafea fără să spui „tack”.
De fapt, Hummelgren afirmă că o politețe excesivă poate părea neobișnuită – ba chiar suspectă. „Nu am auzit niciodată de cineva care să trimită un card de mulțumire în format fizic după un interviu de angajare sau ceva similar”, a spus ea. „Ar părea puțin exagerat și ar putea sugera că încerci să obții favoruri.”
Pentru călători, lecția este că politețea nu depinde întotdeauna de aceleași cuvinte sau ritualuri. S-ar putea să nu auzi cuvântul „te rog”, dar asta nu înseamnă că politețea lipsește.