Fiecare civilizaţie şi cultură are anumite tradiţii după care îşi îngroapă morţii.
Modalitatea cel mai des întâlnită este înhumarea, care presupune îngroparea cadavrului la o anumită adâncime sub pământ pentru că acesta să se descompună sub acţiunea reacţiilor chimice fără a fi atins de animale sau alţi factori. Rămâne totuşi întrebarea de ce a existat dintotdeauna practică de a îngropa corpul neînsufleţit la doi metri adâncime, scrie vocea.biz.
Atunci când s-a încercat să se rezolve această dilema, s-a descoperit că regulă de îngropare ţine de anumite criterii, dar ele variază în funcţie de regiunea geografică. Se pare că sintagma „la doi metri sub pământ” are o semnificaţie istorică.
Ea a fost folosită în secolul al XVII-lea, mai exact prin 1665, în timpul Marii Epidemii de Ciumă din Londra. Atunci, s-a dat ordinul că toţi cei care mureau din cauza acestei boli să fie îngropaţi la cel puţin doi metri sub pământ pentru a împiedică răspândirea ciumei.