De la chitară și muzică rock la marile scene ale muzicii clasice. Compozitorul american Steven Mackey, prezent în România la Concursul Internațional „George Enescu“, a povestit despre un parcurs început târziu, după ce până la vârsta de 20 de ani a fost muzician rock. Într-un interviu oferit pentru Antena 3 CNN, Mackey a declarat cum o singură notă dintr-o lucrare de Ludwig van Beethoven i-a schimbat direcția artistică, despre felul în care Led Zeppelin și Wolfgang Amadeus Mozart coexistă în universul său muzical și despre motivul pentru care crede că bucuria trebuie să își găsească din nou locul în muzica clasică. Compozitorul care a crescut în nordul Californiei are și un mesaj pentru tinerii creatori: să nu încerce să își impresioneze profesorii, ci să își găsească propriul mod de a iubi procesul de a compune.
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: Vă mulțumim foarte mult că sunteți alături de noi. Este o adevărată plăcere să vă avem aici. În primul rând, ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți în România și să faceți parte din acest concurs internațional?
Steven Mackey, compozitor: Ei bine, este fantastic să fiu în România pentru că nu am mai fost niciodată aici. Nici măcar nu am mai fost vreodată în această parte a lumii, Europa de Est. Și este o adevărată onoare să fac parte din festival, în special pentru mine, deoarece am început muzica clasică târziu. Am fost muzician rock până la 20 de ani. M-am simțit întotdeauna puțin în urmă. Recuperând și învățând despre Mozart ceea ce toți ceilalți știau despre Mozart, și învățând cum să citesc muzică și să scriu muzică. Apoi, să fiu la un festival prestigios și internațional ca acesta mă face să simt că am recuperat.
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: George Enescu este unul dintre marii compozitori români, dar și un muzician respectat la nivel internațional. Cum vedeți locul său în istoria muzicii clasice?
Steven Mackey, compozitor: Ei bine, îi iubesc muzica. A avut loc concertul inaugural la începutul săptămânii, cu prima sa simfonie, și cunosc înregistrările Maestrului Măcelaru ale celor două dansuri românești și este o muzică frumoasă și este, de asemenea, o muzică pe care, într-un mod amuzant, la acea vreme oamenii o considerau conservatoare, așadar el trăia când Schoenberg, Berg și Webern reinventau limbajul și gramatica muzicală și scriau muzică atonală, foarte modernistă, iar el scria în continuare muzică din inimă și foarte expresivă. Și se dovedește că el a câștigat, pentru că, pe măsură ce ne-am revenit după un secol XX dificil, muzica lui pare mai relevantă pentru noi, pentru viață, pentru ce înseamnă să fii om, decât o mare parte din muzica modernistă foarte tăioasă care a fost scrisă în aceeași perioadă.
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: Ați spus odată, pentru că vreau să ne întoarcem la rădăcinile dumneavoastră, ați spus odată că o singură notă dintr-o piesă scrisă de Beethoven v-a schimbat viața. În ce fel?
Steven Mackey, compozitor: Ei bine, eram un chitarist de blues. Ca şi chitarist de blues, am cântat și alte tipuri de muzică, dar ca un muzician de blues, ei au această expresie, știți, găsirea notei disonante. Adică găsirea acelei note care într-un fel nu se potrivește complet, dar sună atât de bine. Și o accentuezi. Și așa că asta era, asta căutam întotdeauna în muzică. Așa că într-o zi m-am urcat într-o mașină cu fratele meu și el a băgat o casetă pe opt piste, asta e cu mult înainte de vremea voastră, dar e o tehnologie veche prin care puteai asculta muzică în mașini. Și a pus a doua parte din ultimul cvartet de coarde al lui Beethoven. Și această parte începe cu o melodie foarte fredonabilă, relaxată, aproape ca un cântec folc. Sună așa... (n..r: cântă).
Ulterior, artistul a mai adăugat următoarele detalii: Steven Mackey: Apoi este în Fa, și apoi merge la acel Mi bemol. Și ritmul se schimbă, și starea de fredonat dispare, și totul e... e luminos și dintr-odată e întunecat și eu sunt la modul: da, asta e ce vreau să fac, a fost ca cea mai disonantă notă dintre toate disonanţele pe care le-aș fi putut găsi vreodată și așa am decis: Beethoven, da, o să învăț să fiu ca Beethoven. Nu știam că erau 200 de ani de când a fost compusă sau 250 de ani, am crezut doar că asta vreau să fac.
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: Legat de asta, muzica dumneavoastră aduce adesea la un loc elemente din muzica clasică și elemente de rock. De unde vine această dorință de a trece granițele muzicale?
Steven Mackey, compozitor: Doar din ADN, știți? Adică, ca muzician rock, cred că muzica mea a fost întotdeauna un pic mai complicată decât era cuviincios pentru muzica rock. Trupa mea a avut un anumit succes, dar am atins un plafon și primeam scrisori de la organizatori care spuneau: hei, trupa voastră este foarte închegată, cântați foarte bine la instrumente, dar piesele voastre originale, muzica voastră originală este cam ciudată și greu de dansat pe ea. Și, apoi, l-am auzit pe Stravinski cu lucrarea „Încoronarea Primăverii“, şi am spus că asta este ciudată și greu de dansat pe ea. Totuşi, oamenii dansează pe ea. Este un balet.
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: Deci, muzica rock a schimbat modul în care gândiți compoziția clasică?
Steven Mackey, compozitor: Dacă muzica rock a schimbat? Da. Din nou, e ca și cum muzica rock este ceva ce faci. Este o activitate zilnică. Nu simt greutatea așa cum Brahms a simțit greutatea lui Beethoven pe umerii săi. Nu simt greutatea nimănui pe umerii mei. Led Zeppelin este pe umerii mei la fel de mult ca Mozart și Beethoven.
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: Este interesant, deoarece muzica rock și cea clasică sunt adesea văzute ca două lumi diferite.
Steven Mackey, compozitor: Lumi foarte diferite, da.
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: Unde credeți că se întâlnesc ele, de fapt?
Steven Mackey, compozitor: Ei bine, cred că... Pentru mine și la vârsta mea, când am crescut și unde am crescut, m-am maturizat la sfârșitul anilor '60 și începutul anilor '70 în California de Nord. Așa că acela a fost un fel de centru pentru Vara Iubirii și mișcarea hippie și psihedelia. Un mentor de-al meu a spus odată: nu scapi niciodată de muzica pe care ai iubit-o când aveai 17 ani. Cred că este adevărat, dar de asemenea, înveți ce înseamnă muzica atunci când ai 17 ani. Așa că, atunci când aveam 17 ani, la ora 2 noaptea, în miezul nopții, mă întindeam pe podeaua dormitorului pe întuneric, îmi puneam căștile și dădeam drumul la muzică. Și ascultam muzică rock, iar pentru mine, acea muzică era menită să mă ducă într-o călătorie, pur și simplu să merg undeva, și apoi am aflat că este ca un drog, dar fără efecte secundare neplăcute.
În timpul declaraţiilor, acesta a mai spus: „Am descoperit un drog și mai puternic: muzica clasică. O simfonie de Beethoven, sau Încoronarea Primăverii de Stravinski, sau Marea de Debussy. Să stai întins pe podeaua dormitorului la 2 noaptea cu căști ascultând acelea. Și, într-un sens, nu era nicio diferență. Muzica rock încerca să mă poarte în această călătorie, muzica rock pe care o iubeam. Și muzica clasică la fel.
Dar am sfârșit prin a fi mai atras de muzica clasică pentru că părea că muzica clasică încerca să distileze toată viața, toată viața, privindu-mi părinții cum mor, privindu-mi copiii învățând să meargă, bucurie, tristețe, toată viața mea era distilată într-o experiență de ascultare. Iar muzica rock era mai mult concentrată în corp, muzică de dansat, muzică prin altele, să sărbătorești. Așa că încă iubesc mult muzică rock, dar da, am făcut alegerea mea“.
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: Și legat de asta, credeți că muzica clasică trebuie să se schimbe pentru a rămâne relevantă?
Steven Mackey, compozitor: Nu cred... Da, dar nu sunt îngrijorat. Se va schimba, se schimbă, s-a schimbat deja mult în ultimii 40 de ani de când am apărut eu ca şi compozitor. Vreau să spun că atunci când am început ca şi compozitor, trebuia să scrii muzică pe 12 tonuri și nu aveai voie să niciun ritm mai dansant. Nu puteai să pui două bătăi la rând, nu puteai să scrii muzică care să te facă să vrei să te miști, și așa că s-a schimbat. Este firesc. OUT 00:10:50
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: Ce poate spune un compozitor prin muzică astăzi ce, probabil, nu ar fi putut fi spus acum 50 sau 100 de ani?
Steven Mackey, compozitor: Cred că bucuria s-a întors în muzică. Pun preț pe bucurie și pun preț pe a avea o cale de exprimare pentru bucurie și este mai plin de bucurie să împărtășești bucuria. Dacă ești pe vârful unui munte este o priveliște frumoasă, mi-ar plăcea asta când sunt singur, dar mi-ar plăcea și mai mult dacă sunt cu cineva căruia aș putea să-i spun: nu-i așa că e frumos? Iar acea persoană: da, este frumos. Și așa, cum am spus, secolul XX a fost un secol greu. Nimeni nu dorea să exprime bucurie. Aproape că părea nepotrivit, știți, după două războaie mondiale și un război rece. Dar cred că ajungem în punctul în care trebuie să găsim bucurie în viață, iar muzica găsește căi de a exprima asta.
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: Dacă cineva care, în mod normal, nu ascultă muzică clasică contemporană te-ar întreba de ce ar trebui să-i dea o șansă, ce i-ai spune?
Steven Mackey, compozitor: Aș spune că muzica clasică este un loc sigur și un loc relativ ieftin pentru a avea o mulțime de experiențe pe care altfel nu le-ai putea avea dacă te deschizi către ea. Un student de-al meu cu ani în urmă a scris disertaţia, care spunea că muzica este limbajul de asamblare al creierului, ceea ce este un concept cu adevărat interesant. Ei bine, în engleză avem această vorbă, dacă ești într-o cameră: oh, este atât de zgomotos aici, nu-mi pot auzi gândurile. Există o senzație că ne auzim gândind. Nu ne vedem gândind. Nu ne mirosim gândind. Ne auzim gândind. Și dacă asculți cu adevărat o piesă muzicală, ea devine gândul tău. Și poți fi în locuri și să simți lucruri și să vezi lucruri și să miroși lucruri și să auzi lucruri și să percepi lucruri care în mod normal nu sunt în creierul tău. OUT 00:17:38
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: Care este cea mai mare greșeală pe care o fac tinerii compozitori? Pentru că sunteți profesor și ați văzut atâtea cazuri.
Steven Mackey, compozitor: Da, corect. Da, cred că încercarea de a-și impresiona profesorii, încercarea de a face ca muzica lor să trăiască pe biroul profesorului lor și au prea multă încredere în profesorii lor. Așa că aș spune, e greu. E atât de greu să fii tu însuți. Iar profesorul tău este cineva în care ai încredere. Și îl vezi des. Și toți căutăm validare externă. Toți vrem ca cineva să ne spună că suntem buni. Este imposibil să te descurci fără asta, dar totuși merită să încerci.
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNNr: Desigur. A existat vreodată vreo piesă care v-a schimbat ca persoană în timp ce o scriați?
Steven Mackey, compozitor: Da, cred că este chiar concertul meu pentru vioară, se numește „Beautiful Passing“, este despre cum am privit-o pe mama mea murind. Și m-a pus în contact cu o, nu știu, pur și simplu o parte mai vulnerabilă din mine pe care nu o pusesem încă în muzica mea. Și așa a ajuns în muzică și de asemenea a rămas oarecum cu mine ca personalitate, ca parte din mine ca persoană. Vulnerabilitatea care a ieșit în muzica mea, ei bine acum e totul acolo. Așa că am devenit mai deschis, cred, puțin ca persoană.
Doriana Gligor, reporter Antena 3 CNN: Și ultima întrebare – dacă ați putea schimba un singur lucru la modul în care sunt educați tinerii compozitori astăzi, care ar fi acela? În afară de ceea ce am discutat deja.
Steven Mackey, compozitor: Aș spune că ar trebui să fie încurajați să găsească, nu să facă lucruri considerate corecte sau greșite, sau fă ca mine, sau fă ca Beethoven, să găsească un proces de a compune, o activitate pe care le place să o facă. Pentru că vom petrece ore întregi în fiecare zi compunând. Deci ar trebui să fie ceva cu adevărat distractiv. Sunt diverse jocuri, The New York Times are aceste jocuri, Wordle și Sudoku sau orice altceva.
La finalul interviului, acesta a făcut următoarele precizări: „Eu compun când merg la o cafenea. Iubesc activitatea de a compune. Cred că acesta este cel mai mare dar al meu, mai degrabă decât talentul sau un auz grozav, cel mai mare dar al meu este că am dezvoltat un mod de a iubi pur și simplu activitatea de a compune. Și asta încerc să predau, și cred că profesorii ar trebui să transmită asta studenților lor.
Cred că va da roade și va duce la o muzică mai bună în cele din urmă, dar va duce pur și simplu la bucuria de a face lucrul pe care îl fac în fiecare zi. Și cum spunea tatăl meu, dacă iubești ceea ce faci, nu muncești nicio zi din viața ta. Eu nu am mai muncit nicio zi de când aveam 20 de ani“.