Antena 3 CNN Actualitate Denisa le-a cerut elevilor să scrie două scrisori părinților: una în care să le mulțumească, iar în cea de-a doua să le spună ce le reproșează. Ce s-a întâmplat după doar câteva zile. Uluitor!

Denisa le-a cerut elevilor să scrie două scrisori părinților: una în care să le mulțumească, iar în cea de-a doua să le spună ce le reproșează. Ce s-a întâmplat după doar câteva zile. Uluitor!

Profesorul Denisa Stoicescu (43 de ani) este la a cincea generaţie de elevi şi în tot acest timp a căutat calea prin care să ajungă cât mai aproape de sufletul celor pe care îi iniţiază în tainele informaticii. A aflat, în 20 de ani de carieră la catedră, că indiferent de efort, copilul nu va asimila informaţii noi dacă profesorul rămâne doar un simplu transmiţător de date.

Ştia că elevii ei nu sunt răzvrătiţi doar din cauza adolescenţei, considerată vârstă critică. Era ceva mult mai mult, aşa că le-a propus să participe la un proiect unic în şcoala românească. I-a rugat pe fiecare în parte să scrie două scrisori, ambele adresate părinţilor. În prima să le mulţumească, iar în cea de-a doua să-şi ia inima-n dinţi şi să scrie tot ceea ce au să le reproşeze.

Mai multe, pe Adevărul.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat