Antena 3 CNN Actualitate Locale Descoperire macabră în Bârlad. Ce au găsit polițiștii

Descoperire macabră în Bârlad. Ce au găsit polițiștii

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui efectuează cercetări, după ce cadavrul unui nou-născut a fost găsit, sâmbătă dimineaţă, aruncat într-un container de gunoi din municipiul Bârlad. 

"Sesizarea la numărul de urgenţă 112 a fost făcută, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 5.30, de un bărbat care, cel mai probabil căuta prin gunoaie şi care a anunţat faptul că a găsit într-un sac menajer cadavrul unui nou-născut, care era învelit într-o păturică. Poliţiştii criminalişti efectuează cercetări pentru identificarea femeii care a născut bebeluşul, urmând să se stabilească în ce împrejurări a ajuns la container cadavrul nou-născutului", a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Loredana David. 

Trupul bebeluşului a fost transportat la Spitalul de Urgenţă 'Elena Beldiman' din Bârlad în vederea efectuării necropsiei, care va stabili dacă acesta a fost născut decedat. În funcţie de concluziile medico-legale, urmează să fie făcută încadrarea juridică a faptei. 

Subiecte în articol: Barlad bebelus mort
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile