Shell e în discuții preliminare pentru a cumpăra grupul petrolier britanic BP contra sumei istorice de 70 de miliarde de euro. Tranzacția de proporții ar da naștere uneia dintre cele mai mari companii de petrol și gaze din lume, potrivit The Guardian, care ar valora peste 230 de miliarde de euro. Informații despre dorința Shell de a cumpăra compania rivală, care trece prin probleme financiare, au fost publicate prima dată de Wall Street Journal.
Grupul petrolier britanic BP valorează în acest moment 68 de milioane de euro. Analiștii au speculat de mai mult timp preluarea companiei, în urma unei serii de rezultate financiare dezamăgitoare, a scepticismului legat de planurile sale privind energia verde și a turbulențelor din conducere care au dus la scăderea prețului acțiunilor.
Compania a pierdut aproape o treime din valoarea sa de piață în ultimul an, după ce planul de redresare propus de directorul executiv, Murray Auchincloss, nu a reușit să convingă investitorii că BP se poate redresa în urma unei încercări eșuate de a deveni o companie cu emisii nete zero.
Între timp, Shell, evaluată la peste 175 de miliarde de euro, a înregistrat o creștere a prețului acțiunilor după ce directorul său executiv, Wael Sawan, s-a angajat să dezvolte afacerea cu petrol și gaze, în timp ce compania a obținut profituri record și plăți substanțiale către acționari.
Sawan a fost nevoit să nege, la începutul acestui an, zvonurile privind planurile Shell de a prelua rivalul său mai mic, afirmând că societatea este mai interesată să își răscumpere propriile acțiuni decât să achiziționeze o altă companie.
„Așa cum am spus de nenumărate ori, ne concentrăm ferm pe valorificarea potențialului Shell prin continuarea focalizării pe performanță, disciplină și simplificare”, a declarat un purtător de cuvânt al Shell.
Acțiunile BP au crescut miercuri, după ce au apărut informațiile că Shell se află în discuții pentru a o achiziționa, ceea ce ar reprezenta o tranzacție de proporții pentru cei doi giganți petrolieri britanici.