Antena 3 CNN Externe Doliu în lumea sportului! O legendă a boxului a murit, într-un accident de mașină

Doliu în lumea sportului! O legendă a boxului a murit, într-un accident de mașină

Fostul boxer german Graciano Rocchigiani, care a fost campion mondial la profesionişti, a decedat marţi dimineaţă în Italia după ce a fost lovit de o maşină când mergea pe jos, a anunţat presa internaţională.

Fostul pugilist voia să-şi viziteze prietena şi pe cei doi copii ai săi.

Rocchigiani, care avea 54 de ani, a fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie (1988-1989), apoi a deţinut centura WBC la categoria semigrea (1998). Într-o carieră de 20 de ani la profesionişti, el a disputat 48 de partide, cu un bilanţ de 41 de victorii (19 prin KO), un meci încheiat la egalitate şi şase înfrângeri.

Adevărată legendă a boxului în Germania, unde era supranumit "Rocky", el a trecut printr-o perioadă grea după ce a pus capăt carierei, fiind condamnat la cinci luni de închisoare, în 2006, pentru agresarea unui taximetrist.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: boxer a murit
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB