Antena 3 CNN Actualitate Dr. Mihai Craiu: ”Atâtea tentative de suicid la copiii mai mari nu am văzut în 30 de ani de meserie”

Dr. Mihai Craiu: ”Atâtea tentative de suicid la copiii mai mari nu am văzut în 30 de ani de meserie”

Pandemia de COVID-19 are efecte dezastruoase asupra sănătății mintale a copiilor și adolescenților. Medicul pediatru Mihai Craiu spune că în 30 de ani de meserie nu a văzut atât de multe tentative de suicid ca în perioada pandemiei.

de Adelina Miron    |   

„Închiderea școlilor are impact psiho-social la copii mici, la adolescenți crește de 3-4 ori riscul de anxietate/despresie. Eu, ca doctor de urgențe, pot să vă spun că atâtea tentative de suicid la copiii mai mari nu am văzut în 30 de ani de meseri", a declarat pediatrul Mihai Craiu, într-o dezbatere organizată de Salvați Copiii.

Manifestările COVID-19 la copii sunt preponderent pe termen lung, a mai precizat Mihai Craiu:

„La copil, problemele legate de Covid sunt mai degrabă de viitor, long Covid, sindromul inflamator, vom vedea în viitor. Există long Covid și la copil, cu manifestări neurologice, e mai rar ca la adulți, dar în Suedia la aproape două milioane de copii, 15 au facut sindrom inflamator și/sau long Covid.

La capetele de vârstă ale pediatriei sunt probleme mai mari, adică la sugari și adolescenți”
 

Subiecte în articol: Mihai Craiu
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are