Antena 3 CNN Actualitate Exercițiu de alarmare în România, miercuri, 4 martie 2026. La ce oră sună alarmele în București și în țară

Exercițiu de alarmare în România, miercuri, 4 martie 2026. La ce oră sună alarmele în București și în țară

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 10:47 02 Mar 2026 Modificat la 13:50 02 Mar 2026
Sirenă de alarmare și avertizare în caz de urgență, în București. Sursa foto: Agerpres Foto

Sirenele vor răsuna miercuri, 4 martie 2026, în București și în toate județele din România, în cadrul unui exercițiu național de alarmare publică organizat de autorități. Testarea sistemului va avea loc în intervalul 10:00 – 11:00, iar populația este anunțată din timp că este vorba despre un simplu exercițiu.

Exercițiul, cunoscut drept „Miercurea Sirenelor”, face parte din manifestările dedicate Săptămânii Protecției Civile, desfășurată anual în perioada 26 februarie – 4 martie. Potrivit autorităților, sirenele vor suna la ora 10:00 dimineața, simultan, la nivel național, inclusiv în București.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat încă din 24 februarie că testarea sistemelor de alarmare este necesară și obligatorie cel puțin o dată pe an.

„În ziua de 4 martie, la ora 10:00 dimineața, vrem să testăm sistemele de alarmare. Vrem să știe populația că acest sistem există. Dacă va fi ceva real, atunci populația va primi mesajele prin RO-ALERT, dar când vor suna la ora 10:00 în toată țara, să știe toți că este vorba de un exercițiu”, a precizat secretarul de stat.

Accent pe voluntariat și prevenție

Tema principală a ediției din acest an a Săptămânii Protecției Civile este voluntariatul. Autoritățile își propun să încurajeze atragerea și păstrarea voluntarilor, inclusiv începând cu vârsta de 16 ani, prin revizuirea cadrului privind activitatea de voluntariat în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Pe lângă exercițiul de alarmare din 4 martie, la nivel național au fost organizate:

  • cursuri teoretice și practice de prim ajutor în școli;
  • exerciții de evacuare în instituții de învățământ, clădiri publice și clădiri de birouri;
  • puncte de informare pentru cetățeni privind acordarea primului ajutor și utilizarea defibrilatoarelor;
  • „Ziua Porților Deschise” la subunitățile de pompieri.

Totodată, a fost lansată campania „Ai sau nu ai?”, construită pe mesaje scurte și directe care îi provoacă pe oameni să își evalueze nivelul de siguranță din locuință – de la existența detectoarelor de fum și gaz, la planul de urgență al familiei sau folosirea corectă a prelungitoarelor electrice.

Porți deschise și evenimente speciale

În cadrul Săptămânii Protecției Civile, publicul a putut vizita gratuit Muzeul Național al Pompierilor - Foișorul de Foc, în intervalul 12:00 – 20:00, dar și instituții de formare precum Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Pavel Zăgănescu și Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție.

De asemenea, au avut loc acțiuni de informare în stațiuni montane, exerciții demonstrative și tururi ghidate dedicate istoriei cutremurelor din București.

Ce trebuie să știe populația

Autoritățile subliniază că sunetul sirenelor de miercuri, 4 martie, între orele 10:00 și 11:00, nu semnalează o situație reală de urgență, ci reprezintă un exercițiu de verificare a funcționării sistemului de alarmare publică.

În cazul unei situații reale, populația va fi informată suplimentar prin mesaje RO-ALERT și alte canale oficiale de comunicare.

Reprezentanții DSU transmit că implicarea cetățenilor este esențială pentru creșterea gradului de pregătire în fața situațiilor de urgență și îi încurajează pe români să participe la activitățile organizate în această perioadă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole