Exodul românilor din Spania continuă, în ciuda creșterii economice puternice a țării, atrage atenția unul dintre marile ziare economice spaniole. Peste 5.300 de români au părăsit Spania numai în al doilea trimestru din 2026, iar comunitatea românească ar putea coborî în acest an sub pragul de 500.000 de persoane, pentru prima dată după 2006.
Potrivit eleconomista.es, pentru românii care trăiesc de ani de zile în Spania, diferența dintre veniturile obținute și costul vieții a devenit tot mai greu de ignorat. În aceste condiții, avantajul pe care Spania îl oferea în urmă cu 15-20 de ani față de România s-a redus.
PIB-ul Spaniei crește cu 2,7% de la an la an (de trei ori mai mult decât în zona euro), ocuparea forței de muncă continuă să doboare recorduri istorice, iar presa internațională și unele bănci se declară impresionate de economia spaniolă. Cu toate acestea, atunci când este analizată economia la nivel individual, puterea de cumpărare reală a gospodăriilor s-a deteriorat, o bună parte dintre acestea nu au văzut nicio îmbunătățire a situației lor în ultimii ani sau chiar se află astăzi într-o situație mai proastă decât în urmă cu un deceniu.
Spania nu mai este atractivă pentru migranții români
Salariile reale (după ajustarea cu inflația) stagnează (au crescut cu 2,7% în ultimii 30 de ani), prețul locuințelor a crescut mult mai rapid decât salariile propriu-zise, iar venitul pe cap de locuitor s-a majorat mai lent decât PIB-ul agregat.
Potrivit presei spaniole, această situație se reflectă la nivelul mișcărilor imigranților care se aflau deja în Spania (nu ale celor care sosesc în căutarea unei vieți mai bune din țări extrem de sărace sau instabile). Cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INE), încă provizorii, arată că românii și ucrainenii continuă să plece din Spania într-un ritm rapid, pe fondul deteriorării condițiilor economice individuale pentru mulți dintre ei.
Potrivit Statisticii Continue a Populației publicate de INE, numai în al doilea trimestru al anului 2026, 5.300 de români și 3.200 de ucraineni au plecat din Spania, ceea ce agravează exodul acestor categorii de lucrători, care se desfășoară de ani de zile. Românii și ucrainenii se numără printre cele zece naționalități care au înregistrat cea mai mare migrație externă. În datele definitive prezentate de INE (care sunt publicate cu o anumită întârziere), se poate observa cum ucrainenii au început să părăsească Spania treptat în ultimele trimestre. Aceeași notă arată că 2.700 de cetățeni chinezi au părăsit Spania în aceste trei luni.
În schimb, alte naționalități sosesc în număr important. Columbia a fost principala naționalitate în rândul imigranților care au ajuns în Spania în al doilea trimestru al anului 2026, cu 34.000 de sosiri, urmată de Venezuela, cu 23.300, și Maroc, cu 21.100. Pe următoarele locuri s-au situat cetățenii spanioli care s-au întors din străinătate, cu 18.000 de sosiri, și peruanii, cu 16.800. La distanță au urmat Brazilia, cu 8.300 de imigranți, Italia, cu 7.600, și Honduras, cu 7.200, în timp ce Pakistanul a înregistrat 6.700 de sosiri.
În funcție de țara de origine, Marocul rămâne pe primul loc ca număr de muncitori străini, cu peste 422.000 de contribuabili. Urmează muncitorii din România (353.974), Columbia (316.460), Venezuela (239.892), Italia (223.500), China (133.098), Peru (122.633) și Ucraina (84.020).
Spania, un magnet la începutul anilor 2000
Evoluția populației românești din Spania spune, într-o bună măsură, povestea ultimelor două decenii și a modului în care a evoluat situația economică a gospodăriilor, ținând cont de salarii, accesibilitatea locuințelor și calitatea serviciilor. La începutul anilor 2000, în țară locuiau abia aproximativ 68.000 de cetățeni români, însă cifra a explodat odată cu puternica creștere economică, boom-ul construcțiilor și cererea uriașă de forță de muncă pentru alimentarea acestei bule imobiliare. Era vorba, în plus, despre o forță de muncă ce beneficia de o remunerație relativ ridicată în comparație cu nivelul de calificare necesar pentru diferitele munci de bază din construcții. Asta este ceea ce arată doar datele oficiale; în realitate, multe dintre aceste locuri de muncă aveau salarii și mai mari, plătite „la negru”.
În plus, aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 a facilitat și mai mult această mobilitate. Spania oferea atunci salarii mult mai mari decât România și o economie cu un stat al bunăstării care oferea condiții atractive chiar și în timpul crizei. Populația românească a crescut de la mai puțin de 100.000 de persoane în 2003 la peste 700.000 un deceniu mai târziu, atingând un maxim de aproape 750.000 de rezidenți în perioada 2012-2013. Însăși statistica migrației a INE arată că, dintre românii care au părăsit ulterior Spania, 2007 a fost unul dintre principalii ani de sosire.
Criza financiară a rupt acest model, deși românii au continuat să vină pentru o perioadă, atrași de „accesibilitatea” țării. Spania era în criză, însă locuințele erau relativ ieftine după spargerea bulei imobiliare, chiriile erau foarte mici, iar coșul de cumpărături era accesibil. Cu toate acestea, modelul se schimba deja, iar criza din 2007 a marcat începutul sfârșitului.
Explozia bulei imobiliare a distrus tocmai multe dintre locurile de muncă în care se concentrase o bună parte a imigrației sosite în anii anteriori. Încă din mai 2008, numărul șomerilor din construcții creștea cu 63% față de anul anterior, iar numărul angajaților din sector scădea cu 7%, potrivit datelor prezentate atunci de Banca Spaniei. Ani mai târziu, pe măsură ce ajutoarele sociale s-au epuizat și devenea clar că boom-ul construcțiilor nu avea să revină, iar dacă revenea, salariile nu mai aveau să fie cele de altădată, populația românească a început să părăsească treptat Spania.
Numărul românilor din Spania a scăzut de la 750.000 la aproximativ 690.000 în 2015, 600.000 în 2018 și 565.000 la începutul anului 2021. Nu a fost o plecare imediată, ci o scurgere lentă și prelungită, care a coincis cu o Spanie ce oferea mult mai puține oportunități de muncă decât în perioada boom-ului. INE a constatat, de exemplu, că 38.087 de cetățeni români au emigrat din Spania numai în 2018 și că o parte foarte importantă provenea tocmai din generația care sosise în jurul anului 2007.
Economia crește, dar românii pleacă
Ceea ce este remarcabil este că plecarea a continuat chiar și în timpul puternicei redresări demografice și migratorii pe care Spania o traversează după pandemie, ceea ce arată că modelul de creștere al Spaniei este pur extensiv. Economia crește pentru că sosesc mulți oameni din străinătate care sunt dispuși să ocupe locuri de muncă precare, care le îmbunătățesc situația față de cea anterioară. Cu toate acestea, imigranții care se află de ani de zile în Spania continuă să plece. Situația lor individuală (puterea de cumpărare, serviciile etc.) este probabil mai proastă astăzi decât în urmă cu câțiva ani.
În ianuarie 2022, în Spania locuiau încă 546.953 de români; un an mai târziu erau 538.699, în ianuarie 2024 scăzuseră la 532.456, iar la începutul anului 2025 mai erau 521.181, cu aproximativ 26.000 de persoane mai puțin în doar trei ani. În 2026, cifra ar putea scădea pentru prima dată după mult timp sub pragul de 500.000, nivel care nu a mai fost atins din 2006.
Acest lucru contrastează cu o Spanie care continuă să câștige populație străină și care, la începutul anului 2026, a atins maxime istorice ale populației. O explicație economică plauzibilă este că avantajul relativ care a transformat Spania într-un magnet pentru muncitorii din Europa de Est s-a redus. Spania care a primit primul val de români și cea de astăzi nu mai sunt aceeași. În prezent, Spania continuă să ofere oportunități de muncă, însă stabilirea și întemeierea unei familii au devenit mult mai costisitoare, în special în marile centre de ocupare a forței de muncă, precum cele mai importante orașe.
Prețul locuinețor a crescut
Prețul locuințelor a accelerat cu 12,9% de la an la an în primul trimestru al anului 2026, iar prețul locuințelor vechi a crescut cu 13,5%, potrivit INE. Mai mult, din 2015 și până în prezent, prețul locuințelor a crescut cu peste 80%, depășind 100% în unele orașe, precum Madrid. Pentru o populație deosebit de mobilă în interiorul UE, comparația nu se mai face doar între Spania și România de acum douăzeci de ani, ci între mai multe destinații europene și o economie românească ce a recuperat, la rândul ei, din diferența de venituri.
Curba numărului românilor care locuiesc în Spania desenează sau rezumă ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în economie. Spania a trecut de la a fi o destinație extrem de atractivă pentru sute de mii de români și alți cetățeni din Europa de Est la a deveni o țară în care combinația dintre locuințele scumpe, salariile care nu avansează în același ritm cu unele costuri și alternativele mai bune din alte părți ale Europei reduce stimulentul de a rămâne. Nu demonstrează că locuințele sunt singurele responsabile pentru scădere, dar ajută la explicarea motivului pentru care comunitatea românească continuă să se reducă, în timp ce alte naționalități, care pornesc de la situații mai dificile în prezent, continuă să sosească în număr mare pentru a ocupa locuri de muncă pe care puțini le doresc și pentru a locui în spații care ajung aproape de supraaglomerare.
Spania este exemplul unei economii care este în plină expansiune în termeni „macro”, dar care, în termeni individuali și la nivelul fiecărei persoane, stagnează de câteva decenii. Spania crește în termeni absoluți, iar principalii indicatori o demonstrează. Însă povestea trăită în fiecare gospodărie și de fiecare familie prezintă un tablou foarte diferit. Economia este tot mai mare, dar cetățenii săi nu sunt tot mai bogați.