Antena 3 CNN Externe Familie de români destrămată la Londra. Un tânăr a murit, iar soția și copiii nu-l pot îngropa din cauza pandemiei

Familie de români destrămată la Londra. Un tânăr a murit, iar soția și copiii nu-l pot îngropa din cauza pandemiei

O familie din Suceava s-a destrămat, după ce un tânăr român a murit în Anglia, iar soției și celor doi copii nu le e permis să-l înmormânteze din cauza pandemiei.

de Claudia Simion    |   

Bărbatul se numea Ghiță Jurvale și de patru ani muncea în domeniul construcțiilor, la Londra. Familia și cei doi copii stăteau acolo cu el.

Tânărului de 39 de ani i s-a făcut rău dintr-o dată și a murit până să ajungă echipajul de la Ambulanță. Momentan nu se cunosc cauzele decesului, însă acest lucru se va afla în urma necropsiei, potrivit obiectivdesuceava.ro.

Familia românului își dorește să-l înmormânteze în Suceava, însă acest lucru nu e posibil, în contextul pandemiei de coronavirus.

”Nu știu cum vom proceda. E clar că îl vom duce în țară să-l înmormântăm, dar din cauza situației actuale eu și copiii nu putem merge. Nu sunt zboruri și chiar dacă am pleca cu o mașină, ne bagă în carantină. Nu pot să cred ce mi se întâmplă. Am venit acum patru ani în Anglia și în sfârșit ne mergea bine. Soțul muncea în construcții. Nu a fost niciodată bolnav. Nu urma niciun tratament. Familia vrea să mă întorc în țară, dar nu știu cum voi face. Băiatul cel mare e în clasa a VI-a. E greu să-l iau acum și să-l duc în România”, a povestit soția, Lenuța Juravle.

Totuși, familia a avut parte de tot sprijinul comunității de români din Londra, care a lansat o campanie de strângere de fonduri.

Subiecte în articol: romani Londra
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Noua fabrică din România care se deschide după Paște