Autoritățile au intensificat măsurile de siguranță rutieră pentru minivacanța de 1 mai, iar la această oră traficul spre litoral se desfășoară sub supraveghere strictă. Autostrăzile sunt monitorizate inclusiv din elicopter, iar polițiștii au instituit filtre pentru depistarea șoferilor care au consumat alcool sau substanțe interzise.
Vineri, pe Autostrada Soarelui A2, sunt mai multe puncte de control, în condițiile în care valorile de trafic au crescut încă de la primele ore ale zilei. Șoferii care se deplasează spre mare sunt verificați în trafic, iar cei care depășesc viteza legală sunt monitorizați inclusiv din aer.
La nivel național, aproximativ 350 de radare sunt folosite pentru supravegherea circulației, alături de elicoptere ale Poliției. Conducătorii auto opriți sunt testați pentru consum de alcool și droguri, iar documentele le sunt verificate.
În paralel, au fost impuse restricții pentru vehiculele de mare tonaj, pentru a fluidiza traficul. De asemenea, aproximativ 3.500 de polițiști sunt mobilizați pentru controlul în punctele de frontieră.
Șofer prins pe A2 cu 12 kg de droguri în mașină: Se ducea să le vândă pe litoral
Un caz grav a fost înregistrat în cursul zilei pe A2. Potrivit unor surse Antena 3 CNN, un echipaj de poliție, la solicitarea ofițerilor BCCO București (Brigada de Combatere a Criminalității Organizate), a oprit în zona nodului rutier de la Cernica un șofer care transporta aproximativ 12 kilograme de droguri. Acestea erau pe bancheta din spate a mașinii.
Tânărul de 25 de ani se deplasează către litoral, unde intenționează să vândă substanțele interzise în contextul petrecerilor organizate de 1 mai. Acesta este reținut și urmează să fie prezentat în fața judecătorilor.
Alți doi șoferi, aflați sub influența alcoolului, dintre care unul în vârstă de 19 ani, au fost prinși de agenți, pe Autostrada Soarelui, și lăsați fără permis.
Totodată, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a instituit restricții de circulație pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate transportului de persoane.
Astfel, pe Autostrada A2 București – Constanța, circulația acestor vehicule este restricționată pe ambele sensuri astăzi, între orele 06:00 și 22:00. Măsuri similare sunt aplicate și pe DN7, între Pitești și Veștem, precum și pe DN39, între Agigea și Mangalia.
Autoritățile recomandă șoferilor să respecte regulile de circulație și să manifeste prudență, în condițiile unui trafic intens pe principalele rute către litoral.
Droguri găsite și la adresele tânărului prin pe Autostrada A2
Polițiștii și procurorii DIICOT au găsit peste 4,700 de kilograme de canabis la adresele folosite de șoferul prins cu droguri în mașină pe Autostrada A2.
Comunicatul PolițieiPolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 25 de ani, cetățean străin cu dublă cetățenie, cercetată pentru săvârșirea de infracțiuni prevăzute și pedepsite de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.Astfel, la data de 30 aprilie 2026, în jurul orei 15.30, la solicitarea polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, un echipaj din cadrul Brigăzii Autostrăzi a oprit în trafic, pe Autostrada A2, Nod ieșire Cernica, un autoturism la volanul căruia se afla persoana cercetată.În urma controlului efectuat în autoturism, într-o pungă, au fost descoperite mai multe pachete din plastic, vidate, ce ar fi conținut peste 11 kilograme de canabis.Drogurile erau destinate consumului pe Litoral, în contextul minivacanței de 1 Mai.Actele de constatare întocmite și bunurile ridicate de către Brigada Autostrăzi au fost preluate de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.Persoana depistată a fost condusă la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în vederea audierii și dispunerii de eventuale masuri preventive, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni prevăzute și pedepsite de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.De asemenea, în baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de Tribunalul București, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat trei percheziții domiciliare la adresele folosite de persoana cercetată, fiind descoperite și ridicate 10 pungi din material plastic transparent, de diferite dimensiuni, ce ar conține 4,724 de kilograme de canabis, o pungă din material plastic, învelită în folie de staniol, ce ar conține aproximativ 25 de grame rezină de canabis, precum și 3 cântare electronice de mare precizie.La data de 1 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus reținerea persoanei în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventive a inculpatului, pentru 30 de zile.