Florian Coldea, fostul șef-adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), a fost chemat din nou, vineri, la DNA, unde procurorii i-au comunicat extinderea urmăririi penale în dosarul de trafic de influență.
Vineri, 13 iunie, Coldea a stat mai multe ore în fața anchetatorilor, care i-au adus la cunoștință noile acuzații. Decizia procurorilor vine după ce Dumitru Dumbravă, un alt suspect din dosar, ar fi continuat să profeseze ca avocat, deși nu avea voie să facă acest lucru. În acest caz, Coldea este acum acuzat și de complicitate, potrivit unor surse judiciare.
În același dosar, Dumbravă și avocatul Doru Trăilă sunt acuzați că i-ar fi cerut omului de afaceri Cătălin Hideg suma de 600.000 de euro, promițând că îl vor ajuta să obțină o pedeapsă cu suspendare într-un dosar privind fraude cu fonduri europene.
Cătălin Hideg este cel care a făcut denunțul la DNA, după ce fusese condamnat pe fond la închisoare cu executare.
Coldea a fost plasat sub control judiciar în mai 2024, însă această măsură nu a mai fost prelungită în ianuarie 2025.
Fostul șef al SRI a susținut în permanență că este nevinovat.