Antena 3 CNN Actualitate Florin Cîțu: ”Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”

Florin Cîțu: ”Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”

Premierul Florin Cîțu spune că, dacă directorul CFR ar fi fost un angajat direct al Guvernului, la această oră ar fi fost deja demis.

de Laura Dinu    |   

”Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, a scris premierul Florin Cîțu pe o rețea socială. 

Directorul CFR, după ce 30 de copii au stat blocați 8 ore într-un tren: ”De ce mă întrebați pe mine? Încercați dumneavoastră să găsiții soluții!”

Antena 3 a prezentat reacția halucinantă a directorului CFR după ce trenul de călători cu zeci de copii a fost blocat pe câmp toată noaptea.

Jurnalist: De ce o locomotivă nu a ajuns timp de 8 ore la acel tren blocat cu 30 de copii?

Ovidiu Vizante, director CFR: Și de ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. Eu vă spun ce informații am eu. Încercați să vorbiți cu responsabilii, cei care conduc circulația. 

Jurnalist: Dumneavoastră sunteți director CFR Călători și oamenii aceia erau blocați. Nu s-a găsit o variantă? Au stat 30 de copii 8 ore, abandonați în câmp. 

Ovidiu Vizante, director CFR: Cred că e impropriu să spuneți abandonați când toți directorii CFR Călători au încercat să găsească o soluție. Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren.

Jurnalist: Pai nu trebuie să găsesc eu, dumneavoastră sunteți în funcție!

Ovidiu Vizante, director CFR: Eu sunt în funcție, eu iau deciziile. De ce trebuie să veniți dumneavoastră să îmi spuneți ce trebuia să fac dacă vă spun că nu se putea face?

Jurnalist: Deci nu se putea face nimic pentru acei oameni? Au primit apă măcar?

Ovidiu Vizante, director CFR: Vor primi când ajung la București! 

Jurnalist: După 8 ore?

Ovidiu Vizante, director CFR: Da, dumneavoastră căutați senzaționalul... Mulțumesc! La revedere!

Directorul CFR a închis telefonul când i s-a cerut să dea o explicație pentru care 30 de copii au fost blocați o noapte întreagă într-un tren, în mijlocul câmpului. 

 

Subiecte în articol: Ovidiu Vizante CFR Calatori
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB