Antena 3 CNN Externe Franța îi răspunde clar lui Tump: Nu vom ajuta la securizarea strâmtorii Ormuz acum. Nimeni nu vrea să-i cadă în cap rachete sau drone

Franța îi răspunde clar lui Tump: Nu vom ajuta la securizarea strâmtorii Ormuz acum. Nimeni nu vrea să-i cadă în cap rachete sau drone

G.M.
2 minute de citit Publicat la 10:02 18 Mar 2026 Modificat la 10:19 18 Mar 2026
Franța îi răspunde clar lui Tump: Nu vom ajuta la securizarea strâmtorii Ormuz acum. Nimeni nu vrea să-i cadă în cap rachete sau drone. Foto: Getty Images

Ministrul francez al Finanțelor, Roland Lescure, a declarat pentru CNBC că Franța este dispusă să sprijine Statele Unite în eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz, însă nu atât timp cât navele continuă să fie atacate în acest punct maritim vital.

„Suntem dispuși să acționăm pentru a elibera Strâmtoarea Ormuz, cu condiția să nu mai fie o situație de război. Nimeni nu vrea să traverseze Strâmtoarea Ormuz dacă există riscul să-ți cadă în cap rachete sau drone. Avem nevoie ca acest conflict să se detensioneze, iar apoi ne putem imagina securizarea Strâmtorii Ormuz... Știm cum să facem asta, dar nu faci un astfel de lucru într-o situație de război. Îl faci într-o situație de pace, în care oamenii trebuie să fie în siguranță și protejați”, a declarat el marți, într-un interviu acordat jurnalistei Charlotte Reed de la CNBC.

Franța, Marea Britanie și Germania sunt printre aliații europeni criticați de președintele american Donald Trump pentru că nu au sprijinit Statele Unite în redeschiderea Strâmtorii Ormuz, o rută maritimă controlată de Iran și esențială pentru exporturile masive de petrol și gaze din Orientul Mijlociu.

Țările europene sunt reticente să se implice în conflictul din Iran, considerând că este un război ales, nu unul impus de necesitate, fără obeictive clare și fără termen previzibil de încheiere.

Deși oficialii europeni și-au exprimat îngrijorarea că aprovizionarea globală cu alimente, îngrășăminte și energie este pusă în pericol de închiderea de facto a Strâmtorii Ormuz, apetitul pentru extinderea operațiunilor navale în Orientul Mijlociu, în sprijinul traficului de nave prin această rută, rămâne redus.

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a rezumat luni poziția dominantă din regiune, spunând reporterilor: „Acesta nu este războiul Europei, dar interesele Europei sunt direct în joc.”

Roland Lescure a reluat aceeași idee în intervenția sa la CNBC: „Va afecta conflictul Europa? Da. Va afecta conflictul Statele Unite? Cred că da, de asemenea. Și, din câte îmi amintesc, nu noi am început acest conflict”, a spus el.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat luni că Franța nu va participa la operațiuni în Strâmtoarea Hormuz, afirmând: „Nu suntem parte în acest conflict și, prin urmare, Franța nu va lua niciodată parte la operațiuni pentru deschiderea sau eliberarea Strâmtorii Ormuz în contextul actual”, potrivit unei traduceri Reuters.

„Suntem convinși că, odată ce situația se va calma, și folosesc în mod deliberat acest termen într-un sens larg, odată ce situația se va calma, adică după încetarea principalelor bombardamente, suntem pregătiți, împreună cu alte națiuni, să ne asumăm responsabilitatea pentru sistemul de escortă”, a declarat Macron.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole