O furtună puternică a măturat litoralul sudic al Bulgariei la Marea Neagră, unde vântul a suflat cu puterea unui uragan. În urma rafalelor, mai mulţi copaci au fost doborâţi şi s-au înregistrat pagube la mai multe clădiri și spații comerciale. Cele mai afectate au fost staţiunile Primorsko și Țarevo, iar sistemul de avertizare de urgență BG-Alert a fost activat, relatează BNT News. La Varna, ploaia torențială a inundat străzile și a blocat oameni în mașini, după ce în mai puțin de o oră au căzut peste 50 de litri de apă pe metru pătrat, depășind capacitatea sistemului de canalizare.
Mai multe staţiuni de pe litoralul bulgaresc, unde mulţi români preferă să îşi facă vacanţele, au fost devastate de ploaia torenţială care s-a înregistrat în cursul zilei de ieri. Vântul care a suflat cu puterea unui uragan a provocat distrugeri importante în Primorsko, unde o parte din acoperișul unei clădiri aflate lângă un complex hotelier a fost smulsă și s-a prăbușit peste mai multe apartamente. Din fericire, în locuințele afectate nu se afla nimeni în acel moment, potrivit sursei citate.
Pe de altă parte, un copil aflat într-un apartament învecinat a fost rănit după ce a fost lovit de bucăți de materiale purtate de vânt. Acesta a fost examinat de cadrele medicale și nu a suferit răni grave.
Autoritățile au primit sesizări privind copaci doborâți în aproape toate localitățile din regiunea Burgas. Orașul Aytos a fost afectat și de grindină.
În Lozenets, numeroși copaci au fost puși la pământ de furtună, iar în Sozopol au fost raportate inundații locale pe mai multe străzi.
Oameni blocaţi în maşini, pe străzile inundate din Varna
Ploaia torențială a provocat inundații în mai multe zone din Varna, unde șapte persoane au rămas blocate în mașini, în două pasaje subterane inundate. Străzile acoperite de apă și semafoarele scoase din funcțiune de furtună au dus la blocaje majore în trafic, iar serviciile de urgență au primit peste 100 de apeluri privind incidente provocate de vremea severă. Din fericire, nu au fost raportate victime, a informat BNT News.
Deși furtuna a durat doar aproximativ o oră, aceasta a provocat ravagii importante în întregul oraș.
Într-un interval foarte scurt au căzut peste 50 de litri de apă pe metru pătrat, depășind capacitatea sistemului de canalizare din Varna. Canalele de scurgere nu au făcut față volumului mare de apă, iar străzile, spațiile comerciale și magazinele de la parter au fost inundate din nou.
De asemenea, mai multe persoane au rămas blocate în autoturisme, în două dintre pasajele subterane inundate.