Cercetătorii avansează spre dezvoltarea unui vaccin universal împotriva cancerului
Publicat acum 3 ore si 57 minute
Erupția vulcanului Krakatoa din Indonezia, în august 1883, a declanșat o serie de fenomene atmosferice atât de dramatice, încât au transformat cerul de pe aproape fiecare continent. Erupția, unul dintre cele mai puternice evenimente vulcanice consemnate vreodată, a aruncat cenușă și aerosoli bogați în sulf la peste 30 de kilometri în atmosferă. Potrivit unui studiu publicat în Atmospheric Chemistry and Physics, erupția a modificat mediul optic global timp de săptămâni, creând un caleidoscop de culori ireale: cer roșiatic, luna albăstruie și apusuri verzui. Ceea ce milioane de oameni au văzut atunci nu a fost iluzie sau metaforă, ci o consecință reală a fizicii vulcanice și a chimiei atmosferice desfășurate la scară planetară, scrie Daily Galaxy.
Pe măsură ce acest material s-a dispersat prin stratosferă, a refractat și a împrăștiat lumina solară în moduri nemaivăzute.
Primele relatări au apărut la doar câteva zile după erupție, cu descrieri ale unor apusuri atât de intense încât oamenii se opreau pe stradă. Într-o corespondență publicată de The New York Times în noiembrie 1883, un martor descria un cer care părea mistuit de foc: „La scurt timp după ora 5, orizontul vestic s-a aprins brusc într-un stacojiu strălucitor, care a înroșit cerul și norii. Oamenii de pe străzi au fost uluiți de această priveliște neobișnuită… Norii s-au adâncit treptat într-o nuanță roșu sângeros, iar marea a căpătat o strălucire însângerată.”
Știința explică astăzi fenomenul prin aerosolii stratosferici, purtați în jurul globului de curenții ecuatoriali, care refractau lumina solară astfel încât undele scurte (albastru și verde) erau dispersate, iar cele lungi (roșu) dominau. Cum particulele au rămas suspendate luni de zile, regiuni atât de îndepărtate precum Londra, New York, Sydney sau Cape Town au raportat ceruri aprinse în roșu mult timp după apus, uneori jumătate de noapte. Într-o epocă fără iluminat electric, spectacolul a fost cu atât mai dezorientant și copleșitor – un semn al naturii că ceva ieșise din firesc.
Luna albastruie și apusurile verzi
Dacă cerurile roșiatice pot fi explicate mai ușor, transformarea ciudată a culorii Lunii este mai greu de înțeles – și totuși a fost observată la nivel global. Timp de săptămâni, Luna a căpătat o nuanță de oțel-albăstrui, făcându-i pe unii să creadă că atmosfera Pământului trece printr-o schimbare cosmică. Explicația științifică de azi arată că totul se datora dispersiei luminii prin particule vulcanice de aproximativ un micron diametru – suficient de mari pentru a împrăștia lumina roșie, dar permițând trecerea celei albastre.
Și mai bizare au fost apusurile verzi observate în anumite regiuni din emisfera nordică. În cazuri rare, interacțiunea dintre lumina roșie dispersată și norii subțiri de aerosoli vulcanici refracta lumina într-o strălucire verde-pal înainte de apus – un spectacol natural rezervat de obicei rarului „flash verde” vizibil deasupra oceanelor. Dar de data aceasta nu era o clipă fugară, ci un fenomen susținut, larg răspândit și unic în istorie.
Ceea ce a diferențiat Krakatoa de alte erupții nu a fost doar violența sau numărul victimelor, ci scara și altitudinea impactului stratosferic. Analiza publicată în 2024 în Atmospheric Chemistry and Physics subliniază un set de factori care au permis particulelor să rămână suspendate mai mult decât de obicei și să se distribuie uniform pe tot globul. Localizarea ecuatorială a vulcanului a contribuit la răspândirea lor atât în emisfera nordică, cât și în cea sudică, generând aceleași distorsiuni luminoase. Această caracteristică este esențială pentru înțelegerea buclelor de feedback climatic și optic care urmează marilor erupții.
Astăzi, strălucirile post-Krakatoa nu sunt doar o curiozitate istorică, ci un reper fundamental în științele atmosferice moderne. Efectele lor oferă indicii despre modul în care aerosolii vulcanici afectează radiația solară, temperaturile de la sol și chiar regimul ploilor.